-
Un prematur,este o minune!!.
Și acum când scriu și îmi amintesc prima mea vizita în sala de neonatologie și prima oară când mi-am văzut puiul, mă trec fiori . Doamne câte emoții,câte lacrimi de fericire dar și teama. Era o bebelusa mica,avea 1370 Gr.,și totuși,când am ajuns langa ea,langa incubator m-a simțit,au început aparatele la care era conectata sa piuie. Mi s a spus că este puțin agitata din cauza mea,ca mă știe acolo.
Doamne,copilul meu era așa micuț,dar atât de frumos,cu perișor negru, ochișorii mici,și totuși atâtea fire in jurul lui😔. A fost greu l a început,plângeam tot timpul..nu știam ce se va întâmpla...toată lumea incerca sa mă încurajeze,eram debusolata,nu mai suportam pe nimeni,nu vroiam sa mai primesc telefoane sa fiu întrebată de mine,tot ce îmi doream era ,minunea mea sa fie bine,vroiam să îmi spună cineva lucrul asta. Dar am realizat că îi fac rău bebelușului daca sunt așa tristă,ea mă simțea tot timpul când mergeam la vizite. Am ales sa mă încurajeze,sa spun că trebuie să fie bine plus că intram în depresie daca mai continuam asa.
Comentarii