Incarcat in Diverse - # #vaccin #schema de vaccinare
1.355 vizualizariDraga sustinatorule antivax, iti scriu tie deoarece vreau sa ma lamuresti si sa imi raspunzi la cateva intrebari.
Vreau sa imi explici de ce tu promovezi date si informatii care nu au sustinere medicala, stiintifica, ceva apropiat fake news-ului. De ce imi citezi de pe pagini de FB, de pe pagini de internet care nu provin din surse sigure, din surse de specialitate, cat de nocive sunt vaccinurile si cat de bine este sa nu le faci. De ce nu spui ca cel care a publicat acel studiu privind legatura intre vaccin si sindromul DOWN a recunoscut la un an dupa ca: a luat bani pentru a scrie acel lucru, nu a fost un studiu documentat, a mintit?!?!
Vreau sa imi explici de ce mentionezi ca pediatrii, neonatologii, medicii de familie, specialistii in medicina servesc interese obscure si vor sa vaccineze impotriva vointei noastre?! Cum poti sa ataci studii stiintifice, documentate, care se bazeaza pe realitati si dovezi, nu pe povestea lui tanti Florica sau a coafezei din colt? Cum poti sa spui ca vaccinuri care au eradicat adevarate epidemii in trecut nu sunt bune?!
Vreau sa imi spui de ce tu tipi ca e incalcata libertatea ta de a alege, dar si cea a copilului tau, ca e vaccinat obligatoriu? Tu stii ca incalci dreptul la viata al copilului meu? Tu stii ca daca al tau copil nevaccinat contacteaza un virus, insa la el nu se activeaza, il poate transmite mai departe? Tu stii ca al tau copil de 3-4 ani are un sistem imunitar cat de cat bine format, dar al meu la 3-4 luni nu il are? Iar daca al meu copil intra in contact cu al tau si ia virusul, tu iti asumi complicatiile facute de copilul meu?!
Asa-numitul efect de turma creat de vaccinare a functionat ani de zile, i-a protejat inclusiv pe copiii nevaccinati. Insa in prezent am ajuns la o rata in continua scadere a vaccinarii si acest efect nu se mai produce. Din contra, copiii sunt mult mai expusi virusilor deoarece imunitatea de grup e constant atacata si subminata de cei ca tine, sustinatorule anti-vax.
In incheiere, te rog sa ma lamuresti cum o manipulare grosolana si bazata pe mituri a putut sa scada atat de mult rata vaccinarii si sa puna in pericol sanatatea copiilor nostri!!!
Comentarii