Incarcat in Prima ecografie - #Ecografie trimestrul 1
788 vizualizariLa final de trimestru 1 am fost la prima ecografie morfo-fetala. A fost prima intalnire cu bebe/smurful (mi-l imaginez ca un strumf, dar mai alb :)
Desi esti constienta de sarcina si ai grija de tine, nu poti vedea ce se intampla acolo inauntru. Primele ecografii iti arata niste puncte negre, nicidecum un bebe asa cum il stim noi. Insa la prima morfologica il vezi asa cum este el, cu toti cei 6 sau 7 cm ai lui.
Am fost la 12 saptamani si am descoperit un bebe care dadea constant din maini si din picioare, care adora sa stea pe burtica, cu spatele la noi, si care nu ne-a lasat deloc sa vedem ce este (un pudic). Imediat ce doctorul a pus aparatul pe ecran a aparut un capusor mic si niste pumni care dadeau in sus si-n jos. Ne-au dat lacrimile, eram incredibil de emotionati.
Au urmat masuratorile si verificarile necesare. Am observat ca bebe s-a format exact cum trebuie, i-am ascultat din nou inimioara (cu 153 bpm) si i-am vazut stomacelul, creierul, nasul, membrele si degetele. Am avut emotii pentru ca la o mana se vedeau doar 4 degete, al cincilea era indoit. Pana la urma s-a gandit sa nu ne tina in suspans, ni le-a aratat pe toate.
Am observat si ca ii place enorm sa dea din picioare, nici nu am putut observa daca e fetita sau baiat (cu toate rugamintile lansate in gand de tatal lui :)). Este un bebe energic, am descoperit ca asa activ ar fi trebuit sa fie de la 14 saptamani. Ne bucuram sincer, il consideram un lucru bun.
Pentru mine aceasta ecografie a fost un pas important, eu suferind de tiroidita auto-imuna si avand probleme cu TSHul in primul trimestru (de 7 ori media normala). Deoarece am continuat tratamentul luat de multi ani, bebe nu a fost afectat de acest lucru si sunt extrem de recunoscatoare pentru asta.
Ramane sa ne revedem la urmatoarea ecografie, acum astept sa il simt din moment in moment. Inca 2 luni si terminam cu bine si al doilea trimestru.
Sarcini usoare tuturor si bebei sanatosi si energici!
Comentarii