Post tenebras, lux!

După o sarcină pierdută, la sfârșitul lui septembrie vedeam și eu luminița de la capătul tunelului. Învățasem ceva de la prima sarcină, așadar m-am programat la prima morfologie la Filantropia, m-am programat la analize (în București, pentru analize, trebuie să te programezi cu o lună jumătate -2 luni pentru a te duce cu bilet de trimitere). I-am trimis mesaj doamnei doctor, spunându-i că mi-a ieșit testul pozitiv. Mi-a făcut programare săptămână următoare, când aș fi avut 5 săpt si vreo 2 zile, pentru confirmarea sarcinii. Nu are rost să vă spun căte emoții am avut, gândindu-mă la întâlnirea cu puiul de om. M-am dus entuziasmată, sperând că totul va fi bine. Din păcate, la aceea vârstă gestațională nu s-a văzut nimic. Doamna doctor mi-a spus să ne vedem peste o săptămână, în speranța că atunci se va vedea embrionul.

Nu am dormit în săptămâna aceea, dar mi-am tot repetat că de data asta va fi totul bine. La a-2-a întâlnire se vedea sacul embrionar, dar gol...Nimic în el......Am retrăit din nou emoțiile din prima sarcină. Nu îmi explicam cum la prima sarcină, la 6 săpt și câteva zile exista embrion și activitate cardiacă, iar acum cam în aceeași perioadă, să nu se vadă nimic. Doamna doctor mi-a spus să ne vedem peste 2 săptămâni pentru a lăsa sarcina să mai crească. Mi-a spus că următoarea întâlnire va fi decisivă în ceea ce privește dezvoltarea sarcinii. Din păcate, din nou, trebuia să mă pregătesc psihic și sufletește pentru o veste proastă. Între timp mi-a dat să iau Arefam și Duphaston. 

Ca și la prima sarcină, din săptămâna a -6-a, am început să am grețuri și să vomit. Aceste simptome nu însemnau neapărat că sarcina era viabilă. Învățasem asta de la prima sarcină. De data asta, nu am mai făcut niciun test Beta HCG, însă am făcut alte analize (am reușit să le fac cu trimitere). La analizele de tiroidă, mi-a ieșit una mai mică. Consultația am făcut-o cu bilet de trimitere la Centrul Medical Humanitas, de pe Uverturii. Am plătit doar ecografia de tiroidă, vreo 130 lei. În urma consultației, doamna dr. endocrinolog mi-a spus că valorile sunt normale pentru sarcină. Așa am scăpat de o grijă.

La 8 săptămâni și un pic m-am dus, cu inima cât un purice, pentru aflarea adevărului. Am intrat tremurând în cabinet. De îndată ce mi-a arătat monitorul, am văzut puiul de om. Crescuse cât trebuia, iar activitatea cardiacă era normală. Prin lacrimi, am răsuflat ușurată. Soțul a spus că va fi băiat, căci a fost cam leneș, s-a arătat cam greu! (ne dorim băiețel, însă după o sarcină pierdută, îmi doresc doar să fie copilul sănătos. Într-un final, Dumnezeu îți dă ce ai nevoie, nu ce vrei tu!).

În acea zi am plecat foarte fericită, uitasem de grețuri și de vomitat, uitasem de tot. Mă gândeam doar la puiul de om ce crește în mine!