-
Primul consult în vederea obținerii unei sarcini s-a finalizat cu un diagnostic - malformație a uterului, și anume uter septat.
Aceasta malformație poate fi "reparata" printr-o intervenție numita histeroscopie interventionala.
Histeroscopia interventionala este o procedura minim invaziva, ce necesita internare de zi. Se desfasoara într-o sala de intervenții, unde pe cale intravaginala, cu ajutorul unui aparat numit histeroscop, medicul poate introduce instrumente mici, ghidandu-se de o camera video, putând astfel sa taie septul format la nivelul uterin.
In cazul meu, la ora 7 în dimineața intervenției, m-am prezentat la triajul maternității de unde am fost preluata de un medic rezident. După formalitățile pentru spitalizare, am mers într-un salon unde mi s-a prelevat sânge pentru analize și mi s-a pus o branula.
Înainte de a intra în intervenție, medicul rezident a venit și mi-a făcut anamneza, apoi a urmat o discuție cu medicul anestezist.
Ceva mai târziu, a venit și doamna doctor și am fost preluata în sala, unde tot ce știu ca s-a întâmplat a fost ca în câteva clipe am fost sedata și am adormit.
Toată procedura a durat maxim 30 de minute.
M-au trezit asistentele, m-au pus într-un cărucior si am fost dusa în pat.
Mi s-au administrat analgezice perfuzabil și timp de 2 ore am dormit, amețita fiind de la sedare.
In tot acest timp, am fost mereu monitorizata. Cand a mai trecut din efectul sedativului, a venit soțul după mine și m-a luat acasă.
In cazul meu, intervenția a fost cu succes, nu am avut absolut nicio durere, nicio sângerare, a doua zi putând sa merg la lucru.
Scriu despre aceasta experienta, în speranța că va ajuta pe cineva care urmează sa treacă prin asemenea procedura. :)
Comentarii