-
Pentru ca prima sarcina a fost una pierdută, am avut toate temerile și anxietățile din lume de data aceasta. La prima sarcina mi-a fost rău mai mereu. Ma asteptam la același lucru.. bine înțeles, imediat după ce am văzut cele doua liniuțe, i-am scris medicului meu, pentru a ma programa la ecografie. Medicul meu era plecat in concediu așa ca am decis ca nu pot aștepta pana se întoarce, CA EU TREBUIE SA VĂD CA E BINE și mi-am făcut programare la un alt medic. Îmi amintesc ca stăteam la rând la programare și efectiv ma legănam de stres 😅. Într-un final am intrat, mi-a confirmat o sarcina miiiica de 5 săptămâni. Doua săptămâni mai târziu S-a întors și medicul meu și am mers la control iar. Aici a fost o mare agitație Pentru ca am fost atenționată sa fiu atenta si sa aștept un an de la sarcina pierdută (fiind sarcina molara) pana sa rămân însărcinată din nou. Când a auzit medicul ca sunt însărcinată a albit. Îmi amintesc si acum ca m-am întins pe patul acela si înainte sa pună ecograful pe abdomenul meu, a zis un “doamne ajuta!”. Și a ajutat.. am auzit inimioara puiului. Era dezvoltat bine, era in parametrii, era totul in regula. Mi-a fost prescris arefam, acid folic si Aspenter. Ce a urmat apoi.. panica o data la 2 săptămâni 😂 după fiecare control eram bine, liniștita, timp de maxim o săptămâna, după care o luam razna întrebându-ma mereu dacă e totul ok. Am avut câteva milestones. Prima a fost sa aud inimioara. A doua a fost sa trec de 9 săptămâni (la 9 săptămâni am pierdut sarcina anterioară). Al treilea sa vina rezultatul de la Panorama (da, am făcut testul panorama ca sa fiu sigura ca nu sunt probleme cromozomiale) și ultimul a fost sa trec in trimestrul 2. Am avut emoții pentru fiecare mile stone. Și au trecut toate cu bine. Am aflat ca va fi un băiețel.. m-am temut așa de tare sa deschid rezultatul testului.. am mers la sotul meu tremurând. Și am zis sa îl deschidem împreuna. Când am văzut ca e băiat am bufnit într-un plâns nebun.. scria ca totul e ok. Și acum când îmi amintesc momentul acela îmi dau lacrimile. Și am ajuns și in trimestrul doi cu bine. Burtica îmi creștea pe zi ce trece.. nu mi-a fost deloc rău, am putut mânca orice fără probleme dar am fost extrem de emoțională. Plângeam din orice.. ca nu a fost gata sotul la timp sa mergem la cumpărături.. ca a trântit portiera la mașina.. și așa mai departe. Am in schimb noroc ca el mi-a fost stâlp de susținere și a avut și are in continuare grija de mine. Sunt o norocoasa. ♥️
Comentarii