Bloguri

Jurnal de sarcina

Surioara mai mare a lu' bebe 🐶

  • M-am gândit să fac această postare legată de animalele de companie, astfel poate ajut vreo mămică care se întreabă dacă-i va afecta sarcina sau nu 🤔 ... Noi avem un copilaș cu patru lăbuțe și extrem de multă iubire de oferit, la primul control din sarcină am întrebat pe d-na doctor dacă ar fi o problemă (deși aveam cunoștințe care au avut atât căței, cât și pisici, oricum nu aș fi renunțat la ea never ... doar poate dacă puteam face ceva pentru a mă proteja), bineînțeles doamna doctor ne-a explicat că atâta timp cât animalul are vaccinurile la zi, deparazitat intern-extern, este îngrijit corespunzător nu prezintă niciun risc, doar în cazul în care face în casă să nu fac curat după el sau dacă nu are cine să folosesc mască și mănuși (în cazul nostru nu este valabil fiindcă își face nevoile exclusiv afară, probabil se potrivește mai mult celor care dețin pisici), ba chiar mi-a spus că dumneaei vorbește din propria ei experiență cu doi căței și să nu îmi fac probleme. Cățelușa noastră este destul de atașată deja de burtică, ba chiar a prezis și sexul copilului la petrecerea de gen (a ales balonul albastru, acum bineînțeles poate fi coincidență), ba chiar s-a angajat la pază și protecție fiindcă vine numai după mine oriunde merg prin casă (înainte nu făcea lucrul acesta, ea fiind foarte independentă). În concluzie dragi mămici dacă aveți animale de companie nu trebuie să vă faceți griji, soluții se găsesc în cazul tuturor. Noi abia așteptăm întâlnirea dintre bebe și micuța noastră! ❤️ Și povestea lu' bebe continuă ... 🧸

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Agitatie pe final

    Ieri am avut foarte mult de lucru, mi-am dorit sa termin niste proiecte incepute si am stat destul de mult timp la calculator. Am si uitat sa mananc, dar nu voi mai repeta niciodata experienta asta. ...
  • Organizarea garderobei - sfaturi utile

    Încă de când am aflat că sunt însărcinată, mi-am propus să nu irosesc bani pe haine tip „maternity”, cu gândul că nu le voi mai folosi prea mult după. De asemenea, ...
  • A 15a postare

    Am ajuns și la cea de a 15a postare 🎉 abia aștept sa primesc geanta bebelușului ❤️ sunt foarte curioasa ce produse conține, sunt sigura ca ne vor fi foarte folositoare! Ma încarca de bucurie când prim...
  • Ce am învățat până acum în sarcină?

    Ne apropiem cu pași repezi de împlinirea a 7 luni de sarcină... 7 luni în care am transformat fiecare nouă experiență în spațiu de învățare.   Ce am învățat p&acir...
  • Bye bye la job

    Am zis sa mai sar etape.Sa ajung incet către saptamanile mele (adică 35 acum) ca să pot povesti ce simt acum. Închei memoriile cu ultima zi la job.Am iesit în 11 martie.Am hotarat sa îmi iau inainte ...
  • Album de sarcină

    Încă de la începutul sarcinii mi-am spus că va urma o perioadă plină de schimbări în ceea ce privește imaginea pe care o văd în oglindă.  La început, nu erau prea se...
  • Raceala...

    Normal ca am răcit, era chiar culmea după frigul pe care l am tras în Budapesta sa nu racim. E horror ideea ca nu pot sa iau nimic, nasul îmi e înfundat, ma simt atât de pleostita. Bag lămâie și miere...
  • Învățând din propriile greșeli

    Acum, la a 2 a sarcină, parcă toate lucrurile sunt mai clare și le pot gestiona mai ușor. Nu voi mai repeta același greșeli, și anume: - nu voi mai spală/calcă toate hăinuțele pe care le am.. deoarec...
  • Acasă ❤️

    Ne am întors acasă! Gata cu plimbarile, cu vizitatul, odihna! Nu mi am dat seama cata oboseala am acumulat, pana ieri când am dormit pana la ora 12!!! Wow!!! Doamne, a fost atât de bine! Am observat c...
  • Scurtarea colului

    Într-una din nopți m-am trezit cu o înțepătură puternică în burtică și spate. Nu puteam respira, nici mișca. A durat câteva secunde și s-a oprit. A doua zi am plecat liniștită...