Bloguri

Jurnal de sarcina

Sarcina și varicela

  • Bună ziua la toată lumea! Din săptămâna 28 (când am scris ultima dată în jurnal) și până astăzi când am pășit în săptămâna 35, nici nu știu cum a trecut timpul. Cu cat se apropie termenul, ne copleșesc o mulțime de emoții, gânduri, temeri... Bebelușa crește și se mișcă atât de mult încât am impresia că nu mai ia nicio pauză de dimineață și până a 2a zi dimineață. :)) Ultima dată când am mers la control în săptămâna 32, avea 1900 g și 44 cm. Acum sigur a luat și mai mult în greutate. Abia aștept următorul control, când voi afla data exactă a nașterii. Placenta era tot joasă, nu mai urcase decât câțiva mm, deci canalul de naștere este in continuare acoperit de ea. In afara de faptul că merg ca o rățuscă și mă ridic greu, până în prezent mă simt chiar bine, dorm bine (cred că și perna de gravide are un aport mare in aceasta privința), nu am avut probleme cu respirația sau cu stomacul. Singura care îmi face probleme este sciatica (care mă doare îngrozitor când se activează, indiferent în ce poziție stau, mă face sa merg șchioapă s.a), iar din când în când simt cum oasele bazinului pocnesc de parcă mai am puțin și mă dezmembrez :)). Daca aș fi mai cuminte, cum mi-a recomandat doctorul, probabil nici sciatica nu m-ar deranja. Îmi iau toate vitaminele și tratamentele, încă mai am loc sa fac Clexane in burtica - oricum, hematologul nici nu mi-a dat altă varianta când l-am întrebat ce fac daca nu mai am loc...răspunsul a fost "doar in burta vei face până la final". In urmă cu 5 săptămâni am trecut prin câteva emoții deoarece urma să vina in țară sora împreună cu familia ei. Însă cu 2 zile înainte de a veni in țară, nepoțelului i-au apărut niste bubițe pe spate și pe picioare, care s-au dovedit a fi de fapt varicelă. La început nu avea atât de multe, așa că doctorul de acolo a zis că poate ieși cu el afară, poate veni in țară cu avionul, poate să ia contact cu mine ( deși i-a spus că sunt însărcinată și făra să o întrebe dacă am avut sau nu varicela). În câteva zile i-au apărut peste tot, chiar și în talpă, in urechi, zona genitala, după care au început să prindă crustă și să nu ii mai apară altele noi. Pentru că urma să îi găzduim, și eram sceptica in privința recomandărilor acelei doctorite (culmea tot româncă), intre timp am luat legătura cu medicul meu ginecolog și cu medicul infecționist care îmi urmărește toxoplasmoza cronică. Deși în profilul Torch îmi arată faptul că am anticorpi pentru varicela zooster, ginecologul mi-a recomandat sa nu iau contact cu el cel puțin 10 zile sau până ii cade ultima cojiță dar să iau eu decizia (fiind riscul sa fac zona zooster care ar putea declanșa nașterea prematură), iar medicul infectionist mi-a spus ca măcar 12 zile sa nu iau contact cu el. Până la urmă și-au amânat biletul și ne-am văzut fix in a 14 a zi de la erupție. Am avut puține emoții pentru că din cauza căldurii și a transpirației nu îi căzuse toate cojile (mai ales cele din cap, care au căzut ultimele). Nu ne-am îmbrățișat, am stat la distanță, am încercat să nu îl ating, dar a fost cam greu sa nu îl am prin preajma, fiind o revedere pe care o așteptăm de foarte mult timp. El având 5 ani și super energic, era peste tot prin casa și pe lângă mine. Voia să se joace doar cu mine :)) (cele statice bineînțeles). Am încercat să nu îmi fac gânduri și să nu declansez nimic cu puterea lor. Așa că după 3 săptămâni de la întâlnirea cu el nu mi s-a reactivat nimic (am făcut analizele ca să fiu sigură). La fel și sora mea își făcuse analizele înainte să ne vedem (pentru că nu știa daca a avut și nici eu nu îmi amintesc ca ea sa fi avut în copilărie). Se pare că a avut și ea conform analizelor și de reactivare nici vorbă. Cam asta a fost mica aventură cu varicela. Acum îmi pregătesc "cuibul" și simt o nevoie urgenta de a avea totul pregătit până la venirea bebelușului. Am devenit mai plângăcioasă acum și critic totul mai ușor (probabil hormonii își fac de cap). :D Ultima dată, doctorul îmi spusese că nașterea ar trebui să aibă loc în săptămâna 39. Deci as mai avea fix 1 luna la dispoziție, dar la cât de imprevizibil poate fi procesul nașterii cel mai bine este sa fiu pregătită și să nu las totul pe ultima suta de metri. Deja am spălat toate hainele ei, am majoritatea produselor de îngrijire atât pentru ea cât și pentru mine, pătuțul va fi asamblat săptămâna aceasta în camera noastră (până la 2 - 3 ani nu consider că trebuie să o las singura in camera ei, mai ales că vreau sa o alăptez și e mai bine să fim aproape) iar scoica de mașină ne gândeam să o închiriem la început sa vedem ce i se potrivește și cum se acomodează cu modelul respectiv, după care sa facem achiziția finală. Mai am o săptămână până la următorul control, așa că până atunci mai timp să îmi pun ordine în gânduri, să pregătesc întrebările pe care le mai am și sper sa fie de bine ca și până acum. Începutul a fost mai greu, sfârșitul începutului sper că va fi mai bine decât îmi imaginez. :D

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bebe in pozitie transversala inainte de nastere

    Buna seara! Astazi sunt in saptamana 39 si 3 zile si am fost la ultimul control ginecologic in sarcina, care ma asteptam sa fie la fel ca cel de saptamana trecuta cand stiam ca lichidul amniotic este ...
  • Lichid amniotic in exces - o problema sau nu?

    Buna dimineata! Astazi am pasit cu mare bucurie in saptamana 39 fix, ultima saptamana cu burtica dansatoare si energica :D. Saptamana trecuta am aflat si data exacta cand voi naste. De astazi intr-o s...
  • Geanta Bebelusului Editia 2021 :)

    Buna ziua tuturor! Astazi am implinit 38 de saptamani + 1 zi, si tot astazi am primit un cadou mult asteptat - "Geanta bebelusului" plina cu o multime de surprize placute si utile atat pentru bebelusi...
  • Numaratoarea inversa - 37 de saptamani

    Buna seara la toata lumea! Nu-mi vine sa cred ca am pasit in saptamana 37. Din acest moment se poate considera o sarcina dusa la termen, dar cum lui bebe ii este cel mai bine in mediul intrauterin, ma...
  • Sarcina și varicela

    Bună ziua la toată lumea! Din săptămâna 28 (când am scris ultima dată în jurnal) și până astăzi când am pășit în săptămâna 35, nici nu știu cum a trecut timpul. Cu cat se apropie termenul, ne copleșes...

Din aceeasi categorie...

  • Insomnii; Jurnal de sarcina #12

    Insomniile si-au făcut apariția și la mine. Burtica creste din ce în ce mai mult, pozițiile de somn devin din ce în ce mai incomode. Efectiv, am unele nopți albe, nu pot să dorm pe nicio parte, efecti...
  • Amr au mai rămas 5 săptămâni

    Sunt in săptămâna 35 de sarcina si au început sa ma cuprindă emoțiile legate de naștere dar mai ales despre momentul in care mi se va declanșa travaliul. Sincer va spun ca ma sperie faptul ca poate nu...
  • Travaliu fals

    Buna ziua grup frumos. Ieri am facut cam mult efort, reamenajand bucătăria. Pe moment nu am simțit oboseala, însă, azi noapte, am avut dureri de spate și de burta, groaznice. O unitate daca se mai int...
  • Saptamana 35

    In saptamana 35 am ales numele, mai e putin si o sa facem cunostinta cu bebelina Deniz, suntem foarte fericiti. O simt ca ia din ce in ce mai mult in greutate si ma loveste cu toata forta ei. Are 250...
  • 35 de săptămâni

    35 de săptămâni. Așteptăm să vedem câte kg are Măriuca noastră si ce "combină" acolo in burtică pentru că eu o simt foarte tare si uneori chiar e foarte dureros... Nustiu cum sunteți voi dar mie una i...
  • 35 saptamani

    Astazi am ajuns la 35 de saptamani !!!! Parca a trecut asa de repede....burtica e din ce in ce mai mare, abia se misca mami..exact ca o ratusca..tu bebe mic paca nu mai ai loc in burtica...inca putin ...
  • Săptămâna 35

    Desi burtica nu e prea mare, parca o port tot mai greu. Abia astept nasterea, abia astept sa ma intalnesc cu fetita mea. Stiu ca mai am de rabdat, ca ea sa mai creasca si sa se nasca sanatoasa, de dra...
  • Sunt nerăbdătoare !! ❤️

    Deși mai este foarte puțin , parca timpul trece tot mai greu .
  • Apetitul creste!

    In fiecare dimineata cand ma trezesc mi se pare ca sunt tot mai mare si ma gandesc ca pana voi ajunge la termen nu o sa mai am loc pe usa. Bebelina trebuie sa creasca sa ajunga la o greutate cat mai ...
  • Uff ce dureri ! ☺️

    35 saptamani Nu reusesc sa ma mai odhinesc deloc, ma simt obosita non stop, durerile de spate si-au spus cuvantul de mult. Burtica creste, ne apropiem cu pasi repezi de termen si incep asa zisele con...