-
Am sa va povestesc despre nașterea mea, care, a fost din fericire pentru mine naturală ❤️ la 39 de săptămâni și 6 zile, seara, mi s-a rupt apa și am pornit către spital de îndată. La ora 02:00 am fost internata și au început contracțiile care erau neregulate și nu foarte dureroase. Doctorița de gardă mi-a spus ca sunt abia la debutul travaliului și ca abia către dimineața se așteaptă sa nasc. Pe la ora 03:00 aveam dureri deja destul de intense încât nu îmi găseam nici cum locul în pat, dar nici in picioare nu puteam sta. Spre sfârșitul travaliului simțeam ca nu mai pot respira iar la ora 05:45 a venit minunea mea de 3.380 de grame și 50 de cm pe lume 💕 momentul nașterii în sine, nu mi-l amintesc prea bine pentru ca abia așteptam să îmi vad prințesa. Știu ca în acele momente Dumnezeu mi-a dat o putere pe care doar femeile o pot înțelege atunci când dau viata unui pui de om care 9 luni creste în tine, și ii mulțumesc lui Dumnezeu ca atât eu, cât şi bebelușa mea suntem bine ❤️ Dumnezeu a binecuvântat femeia cu darul nasterii ,deoarece este capabila sa suporte durerile cu stoicism, sa strângă din dinti si sa mearga mai departe, indiferent de cat de greu ar fi. Îmi amintesc când mi-au pus fetița la piept, ca se uita în ochii mei iar eu am luat-o de mânuța aceea firavă și am simțit ca bucurie mai mare nu poate exista pe lumea asta. Pe cât îmi era de frica de nașterea naturala, pe atât de neașteptat de ușoară a fost din punctul meu de vedere. Asa ca sfătuiesc toate viitoarele mămici sa nască natural dacă se poate din punct de vedere medical pentru ca dureri sunt, dar primele momente de după naștere, sunt unice! ❤️💕
Comentarii