Bloguri

Jurnal de sarcina

numele bebelușei

  • Abia la morfologia de trimestrul doi am aflat că bebelușul nostru e tot fetiță. Am fost atât de fericiți! Am început să ne gândim ce nume să îi pune. Eu îmi doream Emilia și să o alintăm Emi sau Ema. Lui tati nu îi suna bine, așa că am zis să facem o lista cu toate numele de fete și să eliminăm să vedem cu ce rămânem. Ioanei i-am ales eu numele mai mult deși nu era pe listă. Cum am aflat că e fetiță am zis că trebuie să îi pun așa după numele lui tati, Ioan. De data asta lista a făcut-o tati fix în ziua în care am aflat ca va fi fetiță. Atunci am început sa votăm ce ne place la amândoi, dar să spunem cu voce tare să vedem cum ne sună și dacă ar fi comod să spunem asta zilnic dr 100 de ori. Deși nu am avut niciodată printre numele preferate Filofteia, acum acesta parcă îmi plăcea cel mai mult. Mă gândeam și la Sfânta Filofteia și la ce înseamnă numele, iubitor de Dumnezeu. Până la urmă a mai citit tati despre etimologia cuvântului și a rămas Filoteia. Prietenii au zis că e prea de călugări, dar noi nu ne-am blocat de asta și atât timp cât noi doi eram încântați de el nu a contat părerea lor.

Comentarii

1 comentariu
  • Mihaela0000 apreciaza asta
  • Mihaela0000
    Mihaela0000 Si eu am acasa un Mihail-Ioan si o Malina-Valentina. Urmeaza un Stefan-Iustin. Sfintii a caror nume le poarta copiii, sa ii aibe in rugaciunile lor! Doamne ajuta!
    30 august 2022

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelusului

    Am ridicat geanta bebelusului de la sediu. Sunt foarte utile toate produsele. M-a sunat sa vin după ea mai repede decât ma așteptam. Va mulțumesc!
  • Nasterea-un miracol

    Doamne, când ții puiul în brațe pt prima dată uiți toată durerea prin care treci. E un miracol cum treci parca din iad în rai. E cel mai împlinitor sentiment pe care l-am simțit vreodată. Am născut n...
  • Cum m-am pregătit pt naștere

    Cu cât mai mult mă apropiam de termen începeam să am emoții de tot felul. Nerăbdarea să îmi țin puiul în brațe se îmbina cu regrete că au trecut 9 luni în care l-am purtat non stop cu mine și în care ...
  • Dureri mari la 33 de săptămâni. Am ajuns la spital

    La 33 de săptămâni am avut niște dureri de burtă atât de mari încât nu mai putea merge. Am luat un antispastic și m-am așezat în pat. Am sperat să îi treacă, dar din contră, durere parcă creștea. Am ...
  • Poftă mare de dulce

    Ultimele luni de sarcină au fost pline de pofte de dulciuri și de ciocolată amară. Nu știu cum reușesc unele mămici să se păstreze în formă până la finalul sarcinii și să nu pună prea multe kilograme ...

Din aceeasi categorie...

  • Numele ales 💙

    Aproape 35 de saptamani!! Minunea noastră…vreau să stii ca ti am ales numele 🍀 inca de cand am aflat de existența ta aveam în gând acest nume 🍀i am zis și tatălui tau și a zis ca nu ne grăbim cu num...
  • Saptamana 27...

    Și uite așa am ajuns în săptămâna 27... Am aflat că vom avea o fetiță și am ales să o numim Ivie. Chiar dacă mulți au avut diverse păreri despre numele nostru, noi îl iubim și ne pl...
  • Saptamana 31

    Dupa lungi dezbateri cu tati am ales numele, sper ca atunci cand va merge la evidenta populației sa fie acelasi 😂
  • Numele lui bebe

    Am știut ca ești băiat dinainte sa îmi confirme doctorul ! Cu 2 zile înainte de ecografie am visat un băiețel care îmi spunea mami ,am știut ca tu ești! Și asa a fost ! Imediat ce am aflat ca ești băi...
  • Am ales numele 💙

    De mult mă gândeam dacă aș avea un băiețel ce nume i-aș pune 😁 Când am aflat ca sunt însărcinată acel nume mi-a venit în cap , chiar dacă nu știam încă ce va fi: băiețel sau fetiță ! Când am aflat ca ...
  • A3minune

    😇sa începem cu începutul .. ar fii multe de scris dar am aflat puțin mai târziu de aceasta pagina unde pot posta despre sarcina:) O prietenă mi a recomandat ea scriind zilnic .a ramas cu amintiri i...
  • Am ales numele copilului

    Nici la prima sarcina și nici acum nu am avut o lista de posibile nume care sa ne placa. Am cautat pe tot internetul liste cu nume de băieți și nu găseam un nume care sa ne placa sa amândoi. Cumva am ...
  • Am ales numele copilului

    O alegre grea a fost alegerea numelui primei fetițe. In final, tatăl a ales un prenume,eu al doilea și am fost tot mulțumiți 😀 După ce am aflat că și acum vom avea tot o fetiță am început să că...
  • Alegerea numelui

    Continuând împărtășirea perioadei primei sarcini pot spune că am fost norocoasă și de data aceasta nu am arsuri absolut deloc,la prima sarcină având arsuri și dacă beam doar apă. Du...
  • Am ales numele copilului

    Noi numele copilului l-am ales înainte de a ști dacă va fi fetiță sau băiețel. Nu ne-a interesat prea tare ce v-a fi, ne-am dorit doar sa fie sănătos, dar cred ca în subconștientul nostru, atât eu cât...