-
In blogul acesta am sa va povestesc despre cum am descoperit eu "dragostea la prima vedere"🤭😍
Chiar daca a fost vorba doar despre o ecografie, nu o întâlnire propriu zisa, emoțiile și-au spus cuvântul.
Cum spuneam in blogul anterior, toată lumea, înafara soțului, au aflat despre prezenta minunii in burtica mea, după ce a avut loc prima ecografie, confirmarea sarcinii și, implicit, auzul primelor bătăi ale acelei mici inimioare🤍❤️🤍
Deși testele de sarcina s-au pozitivat pe 10 iunie, prima consultație de sarcina am programat-o abia pe 30.06, când, după calculele mele stângace, ar fi fost împlinite 6 săptămâni (voiam să fie cât mai sigura ecografia și să fie bebe vizibil așa cum trebuie)🥲💝
In acele 20 de zile, nu cred că a trecut vreuna in care sa nu mă gândesc : "oare sa mai fac un test? Oare bebe este bine? Oare chiar este bebe acolo? Ce ar trebui sa fac acum?" . Și, bineînțeles, auzind tot felul de povești, era teama de a nu se pierde sarcina înainte de a ajunge la control🙈🙈
Odată ajunsă la control, doamna doctor avea notat faptul că trebuia să ajung la dânsa pentru a verifica un set de analize, gasindu-se acea ureaplasma in ultimele analize. Până să apuce să mă mai întrebe altceva, i-am spus că sper sa ne dea și alte vesti bune, pe lângă îmbunătățirea analizelor, și m-a uimit reacția ei și bucuria cu care mi l-am arătat pe bebe💙💙💙 era atât de micuț, dar cu o inimă ce bătea mai repede și mai hotărât decât a mea😂🤭
Nu am găsit cuvinte care sa descrie suficient amalgamul de emoții din acele momente. Atât când am văzut micul ghemotoc care se cuibărise în pântecul meu, cât și când i-am auzit inimioara lui micuță 😊🙊🤍
Dupa ce am ieșit din cabinet, i-am arătat soțului "poza" cu micuța minune ce urma să o întâlnim peste încă 8 luni și nu am știut ce să îi spun decât că doamna doctor m-a asigurat că este totul bine💝
Emoțiile sunt greu de descris, dar extrem de plăcute 🥰
Comentarii