-
Nu e ușor sa treci printr-o schimbare atât de majora. Te bucuri enorm de tot ce ți se întâmplă, de minunea care creste în interiorul tău, dar nu pot sa neg faptul ca nu e psihic frustrant sa iti vezi corpul cum nu mai e cel pe care tu îl știai.
Sanii cresc, kilogramele se aduna și de la o săptămână la alta observam cum ma strângeau hainele.
Ma uitam în oglinda și nu vedeam mare lucru schimbat la mine, dar când îmbrăcam o pereche de pantaloni cambrati, se observa faptul ca ceva s-a schimbat.
Adoram în schimb sa ma privesc în oglinda în ochi. Mi se părea ca eu pe mine ma vad altfel. Mi se părea ca îmi sclipesc ochii, ca sunt mult mai senina la fata, ca mi se citește fericirea pe chip. Efectiv ma vedeam în postura de mama la munca cu un copilas la gradinita sau la școală.
Mi se pare fabuloasa perioada asta și toate schimbările care au contribuit la crearea acestei ființe din interiorul meu pe care o iubim enorm de mult și pe care o așteptăm cu nerăbdare.
Desigur ca în fiecare zi ma bucur de momentele cu burtica, mereu spun ca aici în burtica bebe e doar al meu: eu ii simt orice mișcare și orice stare, dar după ce nu va mai fi aici, va trebui sa îl împart cu toti cei dragi (prietenele îmi spun ca e normal, voi fi mama de băiat și mamele de băieți sunt mai posesive).
Ma trezesc in fiecare dimineață și ma intreb: oare asta va fi ultima zi cu bebe în burtica?
Apoi mai trece încă una, și încă una și ma simt tot mai aproape de momentul în care ma voi numi MAMA.
Comentarii