Incarcat in Diverse - ##incredere #sarcina
309 vizualizariIn timpul sarcinii, corpul suferă multe transformări. Fiecare celula se pregătește sa facă parte dintr-un proces complex. Toate aceste schimbări sunt etape firești pe care noi, mamele, este necesar sa le parcurgem cu încredere si calm.
Nu putine sunt momentele in care am auzit: ,,Sarcina este cea mai minunata etapa din viața unei femei!”. Cu toate acestea, noi știm ce se afla in spatele acestei perioade si numai fiecare mama in parte știe cât de frumoase, sau mai puțin frumoase, au fost experiențele pe care le-a trăit pentru a aduce un suflet nou pe lume.
De-a lungul acestei perioade, am trăit emoții diverse. De la bucurie fără margini, la tristețe si deznădejde, le-am construit acestor momente cate un loc special in inima mea. De ce le numesc locuri speciale chiar si pe acele amintiri neplăcute? Pentru ca m-au învățat lecții de viața importante. Care este cea mai importantă? Aceea de a avea mai multă încredere in tot acest proces, si mai presus decât orice, de a avea încredere in corpul meu, caci el știe cel mai bine ce are de făcut!
Pe tot parcursul sarcinii, mergeam adesea la analize, sau chiar la medic, cu emoții si temeri greu de povestit in cuvinte. Nu o data, ci de multe ori, am încercat sa găsesc ,,probleme” acolo unde nu erau. Multe au fost momentele in care teama a acoperit chiar si cea mai măruntă fărâma de încredere…
Un exemplu concret, îl reprezintă chiar si analizele uzuale pe care am avut nevoie sa le fac in al doilea trimestru. Am trăit cu impresia greșita ca rezultatele ma vor dezamagi, ca sigur lucrurile nu au cum sa stea bine, ca sigur exista modificări îngrijorătoare. Ce a fost oare in capul meu?! Rezultatele au perfecte!
Suntem suma tuturor experiențelor nostre. Da! Dar simultan, suntem si devenim ceea ce alegem sa ne definească si sa ne însoțească in viață.
Sarcina este într-adevăr o perioada minunata, important este sa ne relaxam si sa avem puterea si ÎNCREDEREA de a o vedea asa!
Comentarii