-
Testul de toleranță la glucoză se recomandă a fi făcut între săptămânile 24- 28 de sarcină. Am citit pe un site ca ar fi indicat în săptămâna 26. Așa că i-am scris doamnei doctor dacă îmi recomandă să fac și eu această analiză. Bineînțeles, răspunsul a fost unul afirmativ. La 26s+2z am mers la clinică pentru recoltare. Sincer, îmi era puțin teamă, deoarece citisem pe net că acea glucoză este foarte dulce, că provoacă stări de vomă, rău, etc. Mi-a fost recoltat sânge, apoi am consumat două păhărele cu glucoză. Ciudat, gustul nu era rău deloc. Mă așteptam la rău, mult mai rău. Cum toate graviduțele scriau pe diferite grupuri că acest test este cu adevărat dificil de făcut? De aceeași părere cu mine a fost o altă graviduță, care era cu mine în salon. Așa că fetelor, fiecare organism este diferit, la fel si gusturile. Nu vă panicați din orice, fiecare persoană percepe diferit. Mie cel mai greu mi-a fost că nu am consumat apă. Nici cu o seară înainte și nici în dimineața respectivă. Mai ales că sunt și o mare consumatoare de lichide. Am avut ceva timp de așteptat, aproximativ 3 ore, însă a trecut repejor. Cu privire la rezultatul analizelor, mă încercau anumite gânduri, de teamă să nu iasă pozitiv. Nu am făcut exces de dulciuri în sarcină. Pot spune că am mancat normal. Au fost zile în care am consumat, zile în care nu. Dar emoții erau. Rezultatul analizelor l-am primit la câteva zile. A ieșit cum trebuie, iar eu eram bucuroasă că amândouă eram bine.
Comentarii