ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Va mai amintiti momentul in care ati anuntat cu emotie si tremur in voce pe cei dragi de faptul ca sunteti insarcinate? Eu da.
Se intampla intr-o seara de joi, am asteptat pana in momentul in care eram sigura ca totul va evolua foarte bine.
Am sunat lacrimand la bunica. Doar de 3 ori a sunat telefonul pana cand bunica a raspuns. Mi s-a pus un nod in stomac si urca incet incet spre gat. Nu stiam cum se da o astfel de veste, nu mai trecusem niciodata prin astfel de moment.
Primele 5 secunde nu am putut scoate un sunet, doar un icnet. Bunica nu stia ce se intampla si era oarecum speriata de ce urma sa auda. Cu ochii inlacrimati si cu mana tremuranda pe telefon ii spun bunicii ca sunt insarcinata, cu toate ca parca era altfel scenariul propus.
Bunica nu a mai spus nimic si simteam ca ma scufund in pamant. Dupa cateva secunde ma intreaba daca intr-adevar va fi strabunica si ii raspund fricoasa ca "da". Asa bucurie in vocea bunicii nu am mai simtit niciodata in 25 de ani si caldura si siguranta pe care mi-o inspira m-au linistit si m-au facut sa nu imi fie frica de nimic din ceea ce urma sa insemne o sarcina si starile de rau, insomniile si gandurile care nu-ti mai dau pace la 3-4 dimineata.
Dintotdeauna bunica a fost mai presus decat orice pentru mine. Mama s-a stins in urma cu 1 an si decesul ei a fost un nor negru in existenta mea. Mama era singura fiica a bunicii si cumva am simtit momentul disparitiei mamei ca o apropiere a mea si a surorii mele de bunica atunci mai mult ca niciodata.
Pentru fiica noastra bunica tot "buni" va ramane si sfaturile intelepte ale acesteia sper sa se transmita din generatie in generatie pentru ca o bunica nu o poti cumpara, o bunica o castigi de la Dumnezeu.
Va imbratisez! <3
Comentarii