Incarcat in Ecografii - #sarcina #saptamani #calculc
1.182 vizualizariDraga Bebe,
Ieri am fost la o alta ecografie. Medicul mi-a recomandat sa vin o data la 3-4 saptamani la control, pentru a fi siguri ca totul evolueaza normal. Asa ca am aflat cu stupoare ca nu sunt insarcinata in 9 saptamani, cum credeam, ci in 11 saptamani. Aici este si vina mea, pentru ca am calculat gresit saptamanile de sarcina. Dar totul este bine, tu esti foarte vioi, inotai de zor prin burtica mea si tati a zis ca te face sportiv (sau sportiva, inca nu stim).
Saptamana viitoare sunt programata la dublu-test, care presupune cateva analize de sange si inca o ecografie. Dar nu te speria, totul va fi bine. Facem toate astea ca sa ne asiguram ca esti in regula si sa putem face tot ce sta in puterile noastre ca tu sa cresti mare si puternic si sa stai confortabil la mine in burtica.
Ai inceput deja sa dezvolti maini si picioare, ti-am auzit inca o data inimioara batand iar doctorul a spus ca totul este in parametri normali. Bunica ta abia asteapta sa afle daca esti fetita sau baietel, ca sa stie in ce culori sa inceapa sa croseteze. Toti te asteptam cu sufletul la gura, si facem tot ce putem ca sa cresti sanatos.
Cu drag,
Mami
Dragi mamici,
Urmatoarele randuri sunt mai mult pentru voi. Dupa cum am spus mai sus, eu am calculat gresit saptamanile de sarcina. Doctorul mi-a spus ca am conceput pe 24 ianuarie, asa ca am presupus ca de atunci trebuie sa incep numaratoarea. De fapt, ulterior am aflat ca numaratoarea incepe din momentul ultimei menstruatii iar ca numarul saptamanilor de sarcina il afli cel mai corect la ecografie, in functie de diversi parametri. Acest lucru este foarte important, pentru ca sunt anumite teste/analize care trebuie efectuate in anumite saptamani, asa ca un calcul incorect poate duce la efectuarea testului prea tarziu sau prea devreme. Cel mai bine discutati cu medicul, ascultati-l, si puneti toate intrebarile la care aveti nevoie de raspunsuri.
Sarcina usoara!
Comentarii