Pana acum am povestit, in general, despre partile bune legate de sarcina. Acum as vrea sa relatez si partea mai putin placuta, care in cazul meu se rezuma la starea de rau. Fara sa exagerez, a fost una dintre cele mai grele perioade din viata mea si sper din suflet sa nu mai am prea curand parte de altele. Nu ma refer strict doar la statea de rau, ci la tot ce a cauzat aceasta. Din saptamana 5, pana in saptamana 14, vorba unei doamne: “am crezut ca sunt pe moarte, nu insarcinata”. Stiu, pare o gluma sumbra, dar cred ca doar cele care au trecut prin asta imi pot da dreptate. Din punctul meu de vedere raul a inceput destul de devreme, dar multumesc lui Dumnezeu, ca nu a tinut mai mult sau chiar toata sarcina. La prima sarcina mi-a fost rau tot in primul trimestru, eram doar sensibila la mirosuri si varsam ocazional, dar starea de rau nu persista, la a doua sarcina mi-a foat rau chiar toata sarcina, varsaturi tot in prima parte, apoi doar senzatie de greata si arsuri, dar continuu.. de aceea ziceam atunci ca nu se poate sa iti fie mai rau de atat in sarcina; eeeh… cred ca cineva de Sus a vrut sa imi arate ca totusi se poate si mai rau: a treia sarcina a foat GROAZNIC!
Norocul meu ca nu imi era rau de cand ma trezeam, ci in general dupa ora 10-11 dimineata.. rar ma apuca pranzul. Incercam in acel putin timp sa fac tot ce se poate: curatenie, spalat, gatit.. strictul necesar.
Nu suportam absolut niciun fel de miros: parfum, mancare, chimice… nimic. “Noroc” cu pandemia ca aveam masti prin toata casa. Cand gateam foloseam 3-4 masti, in frigider umblam aproape cu ochii inchisi , nici macar nu voiam sa vad ceva de acolo. Frigiderul a fost cel mai mare dusman.. numai cand ma gandeam ca il deschide cineva, mi se facea rau.
Am incercat tot ce auzisem: lamaie, dropsuri, inghetata, apa minerala, alimente/bauturi reci, toate medicamentele permise in sarcina… nimic nu functiona! Nu puteam sa mananc, sa beau nimic. Sotul ma forta, spunandu-mi ca oricum voi varsa, macar sa mananc ceva.. dar tot nu reuseam.
Dar partea cea mai rea, pe langa starea fizica de rau, era sentimentul de vinovatie ce ma apasa, care a dus si la o usoara depresie. Din cauza faptului ca aproape toata ziua eram ca o leguma, aveam mustrari de constiinta ca nu ma pot ocupa de copii, ba mai mult eram si irascibila.Erau zile in care nici macar nu le puteam gati si eram nevoita sa comand ceva de mancare, sau abia le dadeam sa manance. Fetita cea mare avea nevoie de ajutor la teme si, in general, sa o ingrijesc, sa ne iubim, sa vorbim… de cel mic nici nu mai vorbesc; mi se parea ca sunt “absenta” exact in perioada in care are cea mai mare nevoie de atentie, de invatare, de joaca. In plus, il si alaptam si nu mi se mai parea un lucru placut, eram foarte sensibila si aproape ca il indepartam. Desi, avea un an si jumatate, inca avea “miros de bebelus” .. pe care il adoram inainte, imi fusese asa dor de el, iar acum, efectiv, nu mai suportam mirosul propriului meu copil. Nu aveti idee ce stari imi dadeau aceste lucruri. Ma simteam, nu stiu de ce, foarte vinovata. Imi treceau tot felul de ganduri, cautam tot felul de “solutii”… numai sa “treaca” odata! Sper ca bebelina din burtica si Doamne-Doamne sa ma ierte pentru acele episoade, care acum sunt sigura ca erau doar efectul dereglarilor hormonale.
Este foarte important sa ai pe cineva alturi in momente de genul acela. Eu am avut noroc cu sotul… asteptam ora 17-18, sa ajunga de la serviciu pentru a sta el cu copiii, iar eu sa zac. Dar cel mai important: ma sustinea, ma sprijinea si ma incuraja mereu. Apropo de asta, el tot auzisem ca raul de sarcina trece pe la 3 luni si jumatate - “cand misca”- si astepta acea perioada, cum astepta Revelionul.. imi spunea mereu: “hai ca mai ai putin! 4 saptamani… 3 saptamani”. :)) Il lasam in pace, macar sa fie el linistit. Eu nu cred in asta, bineinteles. Ma gandeam ca trebuie sa existe alta explicatie. Copilul misca oricum, doar ca noi simtim mai devreme, mai tarziu.. ce legatura ar putea avea cu starea de rau? Se pare ca in aceasta sarcina, am aflat si raspunsul. In fine, cert este ca sotul astepta sa miste copilul, eu asteptam sa se regleze TSH-ul :)) Voi povesti despre asta, intr-o postare viitoare; pe aceasta am facut-o deja prea lunga.
Concluzia este ca, pentru mine, primul trimestru de sarcina, nu a fost unul chiar usor.
Comentarii