-
Zâmbeam în timp ce doctorul canta, anestezistul zicea în același timp ce viata ar duce el în Bahamas. Următoarele minute am așteptat atenta sa aud primul plânset al bebelusei. Dar în secunda în care bebe a fost scos din burtica, organismul meu deja slăbit, a resimțit și au început sa sune aparatele, iar eu am început sa simt cum iau foc și nu mai aud nu mai vad nimic. Am simtit doar multă agitație în jurul meu, am simțit cum îmi intrau prin perfuzie în sânge substanțe reci. Am auzit un plânset după un timp, dar unul singur și foarte slab. Apoi simțeam cum cad în gol.
Auzeam cum voci ma striga pe nume și îmi spun ca voi fi bine, sa deschid ochii sa spun ceva. Am încercat. Și pana la urma am reușit. Nu ma puteam misca dar am reușit sa întreb ce face fetita și de ce nu plânge. Au zis sa aștept.
Parca nu se termina așteptarea. Era un ceas pe perete dar nu am băgat de seama sa ma uit la el când am întrat în sala de operație, asa ca nu știam cât timp a trecut și nu știam ce se întâmplă.
Dar am auzit apoi un țipat adevărat de bebeluș. Asa cum auzisem în ultimele filme când la happy-end se încheia cu o nastere de copil ca legământ al dragostei dintre cei doi.
Si am simtit-o piele pe piele, buzele fetitei pe fața mea. Ce bucurie fără margini ! Au adus-o lângă mine, ne-au făcut poze, ne-au acordat timp sa facem cunostinta cu adevărat. Era prima imagine cu bebe, fetița dragă, pe care o văzusem doar stand cu spatele în ecranul ecografului. Frumoasa, roz, curata, cu fata senina, as putea spune chiar aproape zâmbitoare. S-a oprit din plâns în momentul când pielea noastră s-a atins una de cealaltă.
Moment divin! Nemărginită bucurie !
Comentarii