-
Eram la Oradea, eu si Bogdan (tatal copilului), asa il chema, si o sa intelegeti de ce vorbesc de el la trecut pe parcusul urmatoarelor zile. Desi nu aveam simptome cum ca as putea fi graviduta, banuiam si speram. Nu aveam totusi curajul de a face inca un test de sarcina. Asa incepe povestea mea si a lui bebe ! Aveam pe telefon o aplicatie pe care imi monitorizam mereu ovulatia si anumite simptome care ar putea iesi din tiparul meu zilnic. Intr-una din zile am realizat ca trecusem cu mult peste cele maxim 14 zile de dureri de sani pe care corpul meu obisnuia sa mi le dea ca un semnal ca ar putea veni "mos craciun" (cum zicem noi femeile) . Aveam 20 de zile de dureri de sani, si nu se mai opreau, am inceput sa sper dar inca imi era teama sa fac un test de sarcina, teama ca ar putea fi negativ si m-as intrista groaznic. Pana intr-o zi cand, stand de vorba cu mama, cea mai buna prietena a mea, am prins curajul de a face totusi acel test. Bun, l-am facut, in capul meu erau o mie de scenarii, si credeam ca voi avea de asteptat foarte mult ca sa vad rezultatul, insa de data aceasta nu! De data aceasta a iesit o a doua liniuta mare cat mine, si extrem de vizibila. Soc, eram in soc, visul meu devenise realitate ! Aveam un ditamai test pozitiv in mana si nu stiam cum sa reactionez ! Imi amintesc cu cata bucurie ma puteam invarti in cerc spunand intr-una "Nu pot sa cred" sau "oooo Doamne" , minute bune numai asta repetam de bucurie. A fost prima oara in viata mea cand am simtit cea mai mare bucurie, intr-o baie ce e drept, dar era cea mai imensa bucurie pe care nu o puteam stapani.
Bun, cand in sfarsit am reusit sa ma stapanesc, am inceput sa anunt pe toata lumea inclusiv pe el. Revenindu-mi din starea de soc in care eram am decis ca este mai bine sa fac si un al doilea test, unul ar fi putut sa iasa fals pozitiv, insa al doilea avea 0 sanse. Surpriza, si al doilea test era la fel de pozitiv. Am avut in cap un ranjet diabolic de fericire, pot spune. A doua zi bineinteles ca nu am stat pe ganduri si am fost la un control ginecologic pentru a-mi confirma spusele betisoarelor. Pe cat eram de fericita pe atat de umbrita a devenit fericirea mea cand doamna doctor mi-a spus ca intr-adevar exista o sarcina, ca avem 6 saptamani dar ca totusi are evolutie incerta. (Nu vedea dansa saculetul) M-am panicat si aveam tot felul de ganduri negre. Am decis impreuna cu el sa mergem in orasul meu natal pentru a face cununia civila, unde planuiam sa cer si o a doua parere de la alt doctor. Momentul in care am ajuns in orasul meu natal a fost apasator, el ne-a abandonat, nevrand sa mai auda nici de mine nici de copil, din motive cu adevarat stiute numai de el. Dupa ce el a disparut din peisaj, eu si bebe nu am renuntat unul la altul, am plans foarte mult ce e drept, si nu ar fi trebuit, dar alaturi de mama am fost la un alt control. Ceea ce mi se intampla era cu totul nou, sarcina exista, ba chiar mai mult evolutia era perfect normala, m-am linistit, insa s-a intamplat sa sangerez exact in cabinetul domnului doctor, asta ne-a fost si norocul, se numea iminenta de avort, m-am speriat ingrozitor, dar multumita dansului am trecut cu bine peste aceasta incercare si ne indreptam voiosi spre 7 saptamani. A fost o bucurie nemarginita pe care am simtit-o in momentul in care am realizat ca mai aveam atatea lunite de parcurs pana sa ne vedem .?
Comentarii