Bloguri

Jurnal de sarcina

Ziua nașterii 💙

  • “O sa povestesc pe scurt și doar momentele fericite din ziua nașterii”( o sa urmeze și a doua parte ) am așteptat pana la 40 săptămâni și împreuna cu doctorul ne-am decis sa ma internez și sa îmi provoace nașterea Îmi doream nespus de mult sa nasc natural și numaidecât cu epidurala Doctorul însă tot încerca sa ma convingă la cezariana Însă dacă îmi zicea de la început ca nu o sa reușesc ,ca bebe este prea mare Alegeam din prima cezariana El mi-a zis “ORICE FEMEIE POATE NAȘTE NATURAL “ La ora 14:00 mi-a fost administrat calciu la 17:30 am început sa am primele contractii care au durat foarte puțin apoi sau oprit de tot La orele 21:00 Stând întinsa in pat m-am ridicat și am simțit cum s-a rupt apa 🥰 M-am speriat și in același timp eram foarte fericita ca nu reușeam sa ma opresc din râsete 😁 Am ajuns in sala de nașteri și sau început contracțiile puternice care la început mergeau la fiecare 20 minute apoi din 10 minute in 10 minute Pana la ora 02:00 am suportat câte puțin ,stand întinsa in pat’ din rar ma ridicam (pentru ca cineva mi-a zis ca dacă te prind contracțiile in picioare o sa fie foarte dureros ) am mai făcut și câteva dușuri calde care îmi mai lua cât de puțin din dureri A venit doctorul de garda a zis ca am dilatatie 2cm și pana dimineața o sa meargă sa nasc Am zis okay , mai rezist De la ora 03:00 timpul trecea foarte greu contractii din 5 in 5 minute (ceasul era fix in fata mea ) Deja devenea tot mai insuportabil (mi-au pus perfuzie cu oxitocina care nici măcar nu îmi curgea pe vene ,era înfundat canalul ) Tot întrebam de doctor și de epidurala însă din cauza ca nu aveam dilatatie nu se putea sa îmi facă epidurala S-a apropiat ora 05:00 sincer nu mai știam nimic de capul meu Contractii din 2 in 2 minute ,s-a apropiat doctorul meu ,După control aveam 2,5 cm dilatatie A întrebat dacă acum vreau cezariana 🤦‍♀️Chiar am început sa il rog din toată inima sa îmi facă cezariana Așa in contractii am fost pusă pe masa de operație ,am fost ținuta de 3 asistente pentru a nu ma mișca sa reușească sa îmi facă anestezia Niciodată nu am crezut ca Dumnezeu ne ajuta atât de repede și ne iubește Spuneam doar tatăl nostru și ma rugam sa nu vina contracțiile in timp ce îmi injectează anestezia Și Dumnezeu ma ascultat Însă eu am o mare frica de durere și sânge și de ce mi-a fost frica peste aia am dat Am simțit cum am fost tăiată și am început sa fac atac de panica Mai ales când am văzut ca mâinile au început sa îmi tremure și sa se zbată S-a început isteriia M-am ridicat cu capul și strigam la doctori sa se oprească ca mi se opreste inimaaaa🤦‍♀️🤣 Anestezista mi-a zis ca dacă nu ka calmez o sa ma adoarmă Din păcate nu a, reușit sa ma calmez și m-au adormit 😔 Am reușit sa simt puțin de tot caldura lui bebe și sa îl văd ca prin ceata 😔 Când mi-am revenit am fost nevoită sa îl întreb pe soț de kg cm și de poze 🤦‍♀️ Am născut un băiețel de 4kg și 55 cm 💪💙

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Am creat acest bloc pentru a îmi spune și micuța mea poveste 💙 însă sunt foarte mulțumită de cadoul oferit 🥰 Chiar azi am făcut cadou o cutie cu hăinuțe pentru o tânăra mămica Câteva lucruri primit...
  • Recuperare

    Recuperarea a foat mai grea de cât m-am așteptat In timpul travaliului așa cum am avut mult lichid mereu am stat cu patul foarte ud si după 2 zile de la naștere am răcit foarte tare ‘aveam o tusa pute...
  • Recuperarea după cezariana

    De-abia după ce m-am trezit mi-am dat seama ca ceea ce s-a întâmplat a fost adevărat și nu doar un somn Prima zi doar am dormit și undeva jumătate de zi nu înțelegeam pe ce lume ma aflu Primind do...
  • Naștere 💙

    O sa fac și o postare cu cele mai puțin plăcute momente din înaintea și după naștere In ziua internării doctorul mi-a zis sa fac cezariana ‘ însă eu care sunt încăpățânată am ales naturala Doctoru...
  • Ziua nașterii 💙

    “O sa povestesc pe scurt și doar momentele fericite din ziua nașterii”( o sa urmeze și a doua parte ) am așteptat pana la 40 săptămâni și împreuna cu doctorul ne-am decis sa ma internez și sa îmi pro...

Din aceeasi categorie...

  • Cezariana și recuperarea

    Bună! Am născut prin cezariana acum aproape 2 săptămâni și pot sa spun ca ce mult difera de prima naștere. La prima cezariana de acum 4 ani, nu am avut nicio durere după operație cât timp am stat la...
  • Nașterea

    Hei, de când aveam 36 de săptămâni am mers la control de 2 ori pe săptămână, având diabet gestational, tensiune și multe altele medicul a zis ca voi naște la 36 de săptămâni, dar văzând ca bebe e bine...
  • Asteptari legate de nastere (ce am vrut versus ce s-a intamplat)

    Asa cum pentru examenul de bacalaureat trebuie sa inveti temeinic ca sa il treci cu brio, cred ca si la nastere trebuie sa fii pregătită, indiferent cum naști. Si mai cred ca uneori trebuie sa invatam...
  • Nașterea la Gynia

    Pentru cea de a 2a sarcina am ales sa nasc tot la privat, mai exact la Gynia din Cluj-Napoca în urma experientei foarte plăcute pe care am avut-o cu prima sarcină. Nașterea a decurs și de data a...
  • Nastere la Filantropia

    Nu stiu cum se simte un alpinist care a cucerit Everest-ul, dar sigur eu ma simt cel putin la fel de mandra! Cred ca niciodata nu am fost mai aproape de cer decat in momentul in care am avut puiul pe ...
  • Mesaj pentru bebe

    Dragă bebe mic și scump, te iubesc nespus și iubesc faptul că ești în interiorul meu, că pot să-ti fiu căsuță, refugiu, hrană, protecție. Voi face orice ca să-ți fie bine. 
  • Emoții din nou

    In ultima perioada a aparut o oboseala crunta,amelteli mai ales seara, burtica este mai mult contractata mai ales cand stau in picioare, sper sa fie totul bine pana la final. Bebelina este activa in c...
  • Cea mai importantă zi

    A venit ziua cea mare in care sa ne cunoaștem una pe cealaltă. Nu credeam că voi avea asemenea emoții pe care le-am trăit în timpul operației și când te-am auzit pentru prima dată plângând după ce te-...
  • Alaptarea

    Știți ca se zice ca uneori alăptarea e mai grea decât nașterea? Am experimentat asta cu primul copil, nu am reușit sa îl atasez nici cum la sân, iar mulsul este doar o chestiune de timp, eu nu am pu...
  • Nasterea

    După tot stresul in care nu știam dacă o sa nasc prematur, după tot stresul cu tensiunea, va scriu “la rece” de pe patul de spital. Am născut ieri, o fetița sănătoasă prin cezariana. Acum cum e ce...