Cel mai dulce sunet

Dupa aflarea minunatei vesti ca asteptam un bebe, au urmat bineinteles programarile la medic. Prima la trei zile dupa test pentru confirmarea sarcinii. Cele trei zile au trecut groaznic de greu, vroiam sa aflu cu siguranta ca micul meu bob de orez este acolo, bine implantat si in siguranta. A venit si ziua respectiva si chiar s-a vazut atat sacul cat si embrionul, dar fara activitate cardiaca inca. Lucru normal deoarece avea doar 5 saptamani. Emotiile s-au intensificat doar vazand micul punctulet. E uimitor cum se creaza aceea legatura instanta cand nici macar nu are inca o forma umana, dar noi deja iubim acel mic bob de orez si am face orice sa il ocrotim. Am stabilit cu doamna doctor sa revin peste o saptamana la control ca sa ne asiguram ca are activitate cardiaca. Nici nu are rost sa va mai zic ca si aceasta saptamana a parut un an. Cand a venit ziua cea mare, eram atat de nerabdatoare sa imi vad piticul incat, desi sunt mai pudica de fel, intr-o secunda eram dezbracata si am si sarit pe masa fara sa ma gandesc o clipa la goliciunea mea. Dupa cateva minute doctorita mi-a spus ca a gasit sectiunea potrivita si atunci l-am auzit...cel mai dulce sunet din lume. Ar fi fost ideal sa impartasesc momentul si cu tati, dar pandemia...Inainte de a ajunge la programare aveam o lista intreaga de intrebari si teme de discutat cu medicul ( eu, panicata de serviciu in caz ca ati uitat ), dar in clipa aia creierul mi s-a golit complet, existam doar eu si acel superb sunet al inimioarei puiutului meu. Stiti scenele din filmele acelea siropoase in care un el si o ea se saruta si se cred doar ei singurii de pe planeta? Ei bine, cu toate ca imi dadeam ochii peste cap la fiecare astfel de scena, exact asta am simtit. Dupa atatia ani si vreo 2-3 iubiri, am simtit-o si eu. 

A urmat discutia cu doamna doctor despre grijile mele legate de cele cateva pahare de alcool consumate, cafeaua zilnica, fumat si alimentatia nepotrivita, toate inainte sa aflu ca sunt insarcinata si usor, usor mi-a demontat orice panica prin explicatiile ei si la unele din grijile mele chiar s-a amuzat vazand cat de groaznice suna in capul meu fata de realitate. Am discutat despre cum pot sa imi iau vitaminele si mineralele necesare din alimentatie, mi-a prescris acidul folic atat de necesar in sarcina si sa stau cat mai linistita sa nu mai stresez inutil si bebelul. 

Am facut programarea si pentru toate celelalte analize de rigoare. Au iesit toate bune, doar anticorpii pentru toxoplasmoza imi lipsesc, evident. Noi impartim apartamentul cu trei pisici, asa ca exact de stresul asta suplimentar nu aveam noi nevoie. Dar ca masura de precautie a preluat iubitul meu grija litierelor pe urmatoarele luni si ne linisteste un pic si gandul ca sunt pisici de interior, hranite exclusiv cu hrana specifica lor, deci au sanse minime de a se contamina. Intre timp trebuie sa fac efortul maxim de a nu-i mai pupa, unul din ei fiind obisnuit sa vina sa isi fure singur pupici chiar si daca nu ii dam noi. 

Tot ce mai ramane este sa anuntam viitorii bunici.