-
Am tot citit în ultimul timp despre femei care se confrunta cu problema picioarelor si mâinilor umflate. Până în prezent am avut o sarcina ușoară, ba chiar pot spune ca a fost cea mai frumoasa perioadă din viata mea. Dar de cateva zile au început să mi se umfle mainile si picioare foarte tare. Am 3 inele la mâini, doua dintre ele nu le mai pot scoate sub nicio forma(am încercat cu săpun, ulei, dimineața, la prânz si seara si nimic...😔), iar inelul de logodna abia reușesc să îl mai scot(noroc ca mi l-a luat soțul mai mare puțin 😁). Intenționez să merg la o bijuterie sa le tai, pentru ca nu le mai suport la mână, am mâncărime și chiar rană. Cat despre picioare, dimineața este cel mai greu, simt de parca as calca pe cuie 5 minute, apoi ma mai obișnuiesc. Mi s-a mărit piciorul cu o mărime si jumatate, a trebuit sa imi cumpăr încălțăminte noua si mai comodă. Am tot citit pe net remedii, dar nu a funcționat nimic pana acum. In fiecare seara imi face soțul masaj la tălpi cu uleiuri esențiale, am stat cu ele in apa cu sare, stau cu ele ridicate pe o perna si degeaba. Sper să nasc mai repede și să scap de aceasta problemă, să revin la mărimea de dinaintea sarcinii.
Comentarii