-
Bună! Avem 36 săptămâni și suntem tare nerăbdători 🥰 după ultimul control (35 sapt) bebe a fost chiar cuminte vreo 2 zile și începusem sa ma îngrijorez. Mai aveam și o senzație de parca ma simțeam mai ușoară, doar grasa și atat🙈 M am speriat foarte tare, dar nu am fugit la urgente, deși doctora mi a spus dacă simt vreo modificare sa merg la spital 🙈 Și iar plângeam și îl rugam pe bebe sa miște măcar puțin, iar el mititelul mai dădea din piciorușe, mânuțe, puțin puțin cât sa nu mai fiu asa alarmata, dar nu asa tare cum a lovit în ultimul timp. Am fost la spovedit și ne am împărtășit de Paște 🥰 și după Sfânta împărtășanie bebe a început iar cu lovituri puternice, stat sub coaste și stomac, piciorușe și mânuțe care mișcau burtica dintr o parte în alta❤️❤️❤️ Azi am stat numai în pat aproape, am dormit și bebelușul meu a fost cumintel iar. Îl simt dar încetișor 🤦♀️ abia aștept controlul de săptămâna viitoare sa vedem ce ne spune doamna doctor, dacă facem natural sau cezariana și cum este bebelusul 💖💖💖
Comentarii