Bloguri

Jurnal de sarcina

Prima ecografie

  • A venit și ziua când trebuia să merg la ecografia de confirmare sarcină. Eram emoționată până la cer, nu aveam nici un dubiu că nu ar fi ceva în regulă. Am rugat-o de dinainte pe dna doctor că dacă o să se audă bătăile inimii să mă lase să filmez pentru a le trimite și celor din familie dându-le vestea cea mare. Și uite așa am trăit cel mai frumos moment din viața mea când mi-am văzut bobul de mazăre pentru prima dată și l-am iubit din prima clipă. Din păcate, fiind micuț bătăile inimii se auzeau foarte încet și nu am reușit să înregistrez, dar nici nu a mai contat asta. Eram în culmea fericirii că era acolo și că totul era bine. Am stabilit cu dna doctor următorul control și am plecat cu o bucurie de nedescris în suflet, i-am trimis și soțului poză cu “sămânța” noastră, așa cum îl denumeam noi și ne gândeam cum să dăm vestea familiei pentru că eram nerăbdători să afle si ei bucuria noastră.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Morfologia de trimestrul 1

    A venit timpul să facem și morfologia de trimestrul 1. Am stabilit cu doamna doctor să o facem la 12 săptămâni și câteva zile, dar am reprogramat din lipsa dumneaei de la cabinet și am făcut-o la 14 s...
  • Control de 10 săptămâni

    A doua ecografie a fost la 10 săptămâni. Am mers în spital unde doamna doctor mi-a recomandat să fac al doilea set de analize de sânge și urină și ecografia care mi-a arătat bebelușul meu care deja în...
  • Crește burtica

    În fiecare zi mă uitam în oglindă și mi se părea că burtica crește vizibil, dar era numai în capul meu. Într-adevăr se vedea o schimbare în forma corpului meu, dar nu așa cum o vedeam eu :)). După pri...
  • Am dat vestea părinților

    A venit timpul să le spunem părinților că vor deveni bunici. Eram emoționați până peste cap și nu știam cum să facem asta. Părinții soțului locuiesc în alt județ și a trebuit să le dăm vestea prin vid...
  • Prima ecografie

    A venit și ziua când trebuia să merg la ecografia de confirmare sarcină. Eram emoționată până la cer, nu aveam nici un dubiu că nu ar fi ceva în regulă. Am rugat-o de dinainte pe dna doctor că dacă o ...

Din aceeasi categorie...

  • Prima vizita la medic

    oții Emoții, menstruație lipsă, stare emoțională plină cu de toate, 3 teste pozitiv, și confirmarea de la medic... sunt însărcinată, iar! Deși am aflat de sarcina la aproape 8 săptămâni, grețurile ma...
  • Cum am aflat ca sunt insarcinata

    Eram cu 2 sapt inainte de nunta, tot asteptam menstruatia, nu imi doream sa se intample chiar in ziua cu marele eveniment, cumva parca simteam ca e ceva schimbat, dar eram prea ocupata cu pregatirile ...
  • Bebe 2 la orizont

    Tocmai aflasem ca vom avea inca un copil, totul parea un vis. Pentru primul bebe asteptatea a fost de 5 ani, cu nerabdare, stres, dezamagiri, sperante si in cele din urma fericire si implinire nema...
  • Prima vizita la medic

    Imediat ce am aflat de prezenta lui bebe, prin testul de sarcina pozitiv am și plecat spre cabinetul doamnei doctor. De dumneaei știam de la o prietena, a cărei sarcina a fost urmărită de către doamna...
  • Vestea ca sunt insarcinata

    Vestea cea mare pentru noi a venit la inceputul anului acesta. Sfarsitul anului 2023 a fost epuizant pentru mine. Prin urmare, in ianuarie, dupa revelion, am decis sa ne prelungim concediul de sarbato...
  • Primul trimestru

    E prima postare, prima data când scriu despre sarcina, dar mă bucur să pot împărtăși din acest drum parcurs până acum. Voi scrie puțin despre cum au fost aceste 30 de săptămâni. Pe scurt... minunate, ...
  • Până la primul control

    Am aflat ca sunt însărcinată, am aflat ca sunt la început, i-am anuntat pe sora mea și pe cumnatul meu, iar acum ce sa fac? Fierbeam de nerăbdare sa ajung la medic și să mă asigur ca sarcina e viabilă...
  • Primul control

    Primul control s-a lăsat așteptat. Atâtea emoții adunate in doua săptămâni parca nesfărșite. A sosit ziua controlului. Inima și-a reluat bătăile normale abia după ce doamna doctor a confirmat ca to...
  • Surpriza! Bebe Nr 4 e pe drum!

    Am inceput anul cu bine! Totul perfect,terminasem cu alăptarea fetiței noastre și ne-am trezit cu o surpriză foarte plăcută! După câteva zile de rău intens dimineața și seara,ne-am pus un semn de într...
  • Cum am aflat că sunt însărcinată?

    La început de sezon de iarnă, final de an trecut, m-am trezit cu o infecție urinară de toată frumusețea. Se manifesta prin dureri crunte și sângerări.   Mi-am făcut curaj să merg la...