Bloguri

Jurnal de sarcina

Și am ajuns la ultima morfologie 💙

  • Și iată ca ușor, ușor am ajuns și la ultima morfologie. Timpul mi se pare ca s-a scurs atât de încet, nu mai aveam răbdare, îmi doream atât de mult sa îl revăd din nou pe bebi💙 Am intrat în cabinetul doamnei doctor, i-au fost măsurate organele, i-am văzut și fetisoara frumoasa pe care iar nu voia sa și-o arate, ținea manuta atât cât sa nu îl vedem noi bine. Ne-am și speriat puțin deoarece luase foarte puțin în greutate de la ultimul control, dar am înțeles că nu toți copiii sunt la fel, iar al meu va fi un bebe mai micuț (are cu cine semăna). Doamna doctor mi-a prescris totuși tratament si vom vedea la următorul control dacă bebe a început sa ia mai bine în greutate! Eu știu ca totul este bine pentru ca este foarte puternic, la ce piciorușe îmi dă! 💙❤️

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • 32 saptamani

    Buna ziua! Saptamana 32 vine cu emotii si cu pregatiri intense. Deja incepem sa pregatim hainutele in dulapior si sa ne gandim la momentul venirii fetitei. A mai ramas foarte putin. Miercuri avem c...
  • 8 Martie 2024 🌷

    Iată ca a sosit și ziua de 8 Martie, ziua mamei. Pentru mine această zi a fost atât de importantă! M-am simțit cu adevărat femeie, deoarece Dumnezeu a zămislit sub inima mea o nouă viață,iar în urmă c...
  • 32 de săptămâni

    Fetelor, mai am mai putin de 6 saptamani pana la naștere. Știu ca o sa vina o perioada grea dar de abia aștept. Vineri fac 33 de săptămâni, o să nasc cam la 38. Sper să fie totul bine și acum pe final...
  • Mișcări fetale reduse sau deloc

    Bună! Nu am reușit sa mai scriu în ultima perioada, am fost internata și în spital. Dacă cumva nu simțiți ca bebe misca o zi, sau ca nu mai mișcă asa ca înainte sa nu stați acasă, sa mergeți la spit...
  • 32 de săptămâni

    Fetelor, în primul rând vreau să vă las lista cu ce trebuie pentru maternitate și câteva pentru acasă(cum ar fi detergent, balsam, ser fiziologic etc) poate ajuta pe cineva. Nu știu dacă ar mai trebui...
  • Revelion

    Am aproape 33 de saptamani. Imi facusem planuri pt seara asta, as fi vrut sa ma picteze R pe burtica, sa facem poze toti 4. Dar din pacate nu am facut nimic. Dupa ce am fost sa mancam dincolo… fiecare...
  • Craciunul

    De Craciun am stat acasa. Mi a fost teama sa plecam la drum pana la valcea. Normal ca mama s a suparat. A venit C si E pe la noi si l a sunat C pe tata, mama nu a vrut sa vorbeasca cu noi. Tata ne vor...
  • Naștere prin cezariana și trimbofilie

    Încă de la începutul sarcinii, am fost convinsă ca voi naște natural. Nu m am gândit ca trombofilia îmi va afecta nașterea pentru ca nici nu m am documentat. In schimb am început sa caut exerciții ben...
  • Saptamana 32 de sarcina

    Săptămâna 32 de sarcina vine cu noi schimbări atât pentru corpul meu cât și pentru rutina mea de zi cu zi. Începând din aceasta săptămâna am intrat in concediu prenatal și de acum îmi propun sa îmi pr...
  • Ecografia de 32saptamani

    Ieri am fost la control cu sotul si m-am bucurat mult ca a fost adus un nou ecograf, mai avansat, acesta fiind 3d color. Am vazut bebele, doctorul a tot incercat sa ne arate fata bebelui dar era cam r...