A mai trecut o saptamana cu un final fericit, in cele din urma. Cu o zi inainte de plecarea in mari si tari "calde", mi-ai facut o figura pe care nu o sa o uit prea curand si din care sper sa trag invataminte. Mi-a fost atat de rau incat credeam ca nu imi mai trece, si nu mai zic sperietura pe care au tras-o parintii tai. In dimineata in care te-am vazut la ecograf si erai bine, la cateva ore distanta, nu ma opream din vomitat, chiar daca vomam numai apa,neputand manca nimic. Dupa vreo 5 ore de chin, poate chiar mai multe, l-am sunat pe doctor si el auzind, m-a trimis la clinica sa fac perfuzie cu ser fiziologic si vitamine, deoarece ma deshidratasem prea mult, si ar fi insemnat un pericol si pentru tine. Chinurile acestea, teama, fuga peste tot, umblatura din ultimele luni, grijile, stresul, se acumulasera si s-au spart ca un balon plin cu apa in sesiuni intrerupte de plans isteric. Imi dau seama ca nici tie nu ti-o fi fost prea bine, tu simtindu-ma asa cum eu te simt pe tine. A fost semnalul de alarma pe care mi l-ai tras tu oare, mami, ia-o mai usor, mai pune frana, ca nu pot tine pasul, eu am nevoie de odihna. Am inteles mesajul, plus o sa am si mai multa grija la alimentatie, o sa incerc sa beau si mai multa apa, decat oricum fac eforturi sa imi amintesc sa beau. Spre sfarsitul zilei, mi-am mai revenit, cu emotiile de rigoare la plecare, sa nu ma apuce cine stie ce senzatii la decolare si pe acolo. S-a dovedit a fi un sejur frumos, fara episoade neplacute. Sper ca ti-a placut si tie, noi ne-am simtit foarte bine. Ma intreb, oare stiai tu ca suntem la 10000 km altitudine, oare ai simtit? Niciodata nu vom sti. Nici macar tu nu iti vei fi amintit. Eu sper sa fie primul din lungul sir de astfel de sejururi impreuna in care noi, mami si tati, iti vom arata cu drag lumea larga. Intre timp, am intrat in saptamana mare, asteptam Pastele luminat in aceasta formula magica de trei, si cele aproximativ 3 luni jumatate sa se scurga in asteptarea ta.
Comentarii