-
Doamne!!! Ce moment deosebit.
Aveam in jur de 16 saptamani când te-am simțit miscand. Toată lumea zice ca voi simți o senzatie ciudata prin mațe, ba că va fi ca si o stare de greață, dar NU. Eu te-am simțit lovind cu piciorusele tale mici.
Doamne si cum a fost. A fost atâta de intens in sentimente, efectiv pana la lacrimi. Eram bucuroasa, ma laudam la toata lumea si nimeni nu ma credea, sau efectiv mi se tăia elanul cu "Asa si?! Nu ești prima gravidă din lume"....dar bucuria mea tot era acolo. Din burtică simteam mereu numai stari de bucurie si armonie, știam ca va fi un copil special și ca legătura noastră va fi cea mai puternică.
A urmat controlul, i-am spus doamnei doctor ce am simtit si mi-a confirmat ca era bebelușul.
Fiind însărcinată in 17 săptămâni, atâta aveam cand am fost la medic, deja se simteau mișcările și daca puneai mâna pe burtica. Mi-a zis dr ca sunt o norocoasa, fiind burtica foarte mica (nici nu se vedea ca sunt însărcinată) am putut sa ne bucuram mai mult de mișcările bebelușului.
A urmat o perioada aglomerată, organizam si nunta (prin iulie m-am trezit ca ar fi ok sa ne căsătorim, prima nunta fiind amanata de pandemie, si nu am mai vrut sa facem nimic, dar planurile s-au schimbat si 04.09 urma sa avem mica noastră zi speciala).
Dr își facea griji sa nu ma obosesc cu pregătirile, eu eram toata ziua brambura prin natura.
Toată sarcina am avut rau de mașină, chiar si daca conduceam, dar culmea doar pe sosea. Daca mergeam pe munte cu jeep-ul era totul ok, la bebeluș ii plăcea.
Asa ca, făcându-i pe plac lui bebe, am ales sa facem multe iesiri in natură, să colindam munții in lung si in lat cat mai putem. Nu stiam cum va fi sarcina in continuare sau cum va fi bebe.
Comentarii