Bloguri

Jurnal de sarcina

Dupa primul control

  • Incepand de acum va voi povesti despre intamplarile din perioada dintre controalele lunare. Asa cum am spus, la primul control bebe avea 7 saptamani, iar doctorita mi-a spus sa vin dupa ce trece o luna la un al doilea control. Inca imi mentineam decizia de a nu da vestea familiei pana nu imi spunea doctorita ca totul ar fi fost bine. Inca eram intr-o perioada cu sanse 50-50. Am urmat tratamentul specific de inceput de sarcina si din punct de vedere al sanatatii, m-am simtit foarte bine, nici nu spuneam ca sunt insarcinata. Ceea ce se degrada in schimb, era relatia de cuplu dintre mine si iubitul meu. Deja incepuse perioada cand stateam impreuna din cauza ca eram insarcinata, nicidecum din dragoste. Intre timp avusesem si un accident auto si de atunci am inceput sa simt ca bebelusul asta era dat de Dumnezeu mie indiferent de greutatile prin care trec, incepuse sa se creeze legatura mama-copil. Nu va mai spun ca incepuse discutiile despre sexul copilului, eu voiam o fetita, vedeam totul roz, vedeam numai rochitele cu floricele si danteluta, iar iubitul meu voia si era sigur ca e baiat. Pana la a doua vizita la medic nu a fost nicio problema care sa imi puna in pericol sarcina, nicio sangerare. Sunasem dupa o luna sa ma programez pentru al doilea control, la jumatatea lunii August..

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • A venit minunea mea pe lume

    Buna, mamici si viitoare mamici! Am gasit putin timp liber ca bebelusa mea doarme si am zis sa va povestesc despre experienta nasterii. Prin saptamana 36 de sarcina mi s-au pus mie pitici pe creier ca...
  • Am primit geanta bebelusului

    Hei mamici! Astazi am primit mult asteptata geanta a bebelusului. Am ramas placut surprinsa cand am vazut cate chestii utile contine geanta. Tin sa ii felicit pe cei care se ocupa de campania asta, ch...
  • Pregatire pentru nastere

    Astazi am fost, poate, la ultimul control. Am plecat de acasa cu gandul sa imi fac programare pentru operatia de cezariana in prima saptamana din Februarie pentru ca normal am 33 de saptamani de sarci...
  • Despre sarcina

    Nu stiu daca toata lumea stie de vechea vorba din batrani ca la 00:00 la trecerea dintre ani, 31 Decembrie spre 1 Ianuarie, daca iti pui o dorinta, aceasta se indeplineste. Desi am aproape 25 de ani, ...
  • Al 6-lea control

    Timpul trece si trece foarte repede, nici nu stiu cand trecea luna dintre controalele mele, dar asteptam cu nerabdare de fiecare data stiind ca o sa imi vad bebelina. Venise si jumatatea lunii Decembr...

Din aceeasi categorie...

  • Cum am aflat ca sunt insarcinata

    Eram cu 2 sapt inainte de nunta, tot asteptam menstruatia, nu imi doream sa se intample chiar in ziua cu marele eveniment, cumva parca simteam ca e ceva schimbat, dar eram prea ocupata cu pregatirile ...
  • Bebe 2 la orizont

    Tocmai aflasem ca vom avea inca un copil, totul parea un vis. Pentru primul bebe asteptatea a fost de 5 ani, cu nerabdare, stres, dezamagiri, sperante si in cele din urma fericire si implinire nema...
  • Prima vizita la medic

    Imediat ce am aflat de prezenta lui bebe, prin testul de sarcina pozitiv am și plecat spre cabinetul doamnei doctor. De dumneaei știam de la o prietena, a cărei sarcina a fost urmărită de către doamna...
  • Vestea ca sunt insarcinata

    Vestea cea mare pentru noi a venit la inceputul anului acesta. Sfarsitul anului 2023 a fost epuizant pentru mine. Prin urmare, in ianuarie, dupa revelion, am decis sa ne prelungim concediul de sarbato...
  • Primul trimestru

    E prima postare, prima data când scriu despre sarcina, dar mă bucur să pot împărtăși din acest drum parcurs până acum. Voi scrie puțin despre cum au fost aceste 30 de săptămâni. Pe scurt... minunate, ...
  • Până la primul control

    Am aflat ca sunt însărcinată, am aflat ca sunt la început, i-am anuntat pe sora mea și pe cumnatul meu, iar acum ce sa fac? Fierbeam de nerăbdare sa ajung la medic și să mă asigur ca sarcina e viabilă...
  • Primul control

    Primul control s-a lăsat așteptat. Atâtea emoții adunate in doua săptămâni parca nesfărșite. A sosit ziua controlului. Inima și-a reluat bătăile normale abia după ce doamna doctor a confirmat ca to...
  • Surpriza! Bebe Nr 4 e pe drum!

    Am inceput anul cu bine! Totul perfect,terminasem cu alăptarea fetiței noastre și ne-am trezit cu o surpriză foarte plăcută! După câteva zile de rău intens dimineața și seara,ne-am pus un semn de într...
  • Cum am aflat că sunt însărcinată?

    La început de sezon de iarnă, final de an trecut, m-am trezit cu o infecție urinară de toată frumusețea. Se manifesta prin dureri crunte și sângerări.   Mi-am făcut curaj să merg la...
  • Emotia primului test pozitiv

    De cand ma stiu mi-am dorit copii si mi-am imaginat acest moment atat de diferit fata de cum a fost...emotiile reale din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata nu se compara cu visele si planur...