Bloguri

Jurnal de sarcina

Pregătirea casei pentru nașterea bebelușului

  • Azi trebuie să terminăm de spălat ultimele hăinuțe ale bebelușului, de mărimea 1-3 luni, având în vedere că până acum am spălat și călcat păruricile, prosopelele, cerceafurile și hainele de nou-născut. Așteptăm cu emoții venirea lui Maximilian, care se lasă puțin așteptat, deoarece sunt în săptămâna 39 însă nu am niciun semn care să prevestească iminența nașterii, până în prezent mă simt foarte energică. Am reușit să montăm pătuțul, scaunul de mașină și căruciorul, iar împreună cu mama mea am terminat săptămâna asta și curățenia generală înainte de venirea lui Bebe, astfel că simt că totul este acum pregătit. Emoțiile încep să mă copleșească, tot am impresia că am ratat ceva important de care trebuie să mă ocup înainte de naștere. Ultimul lucru pe care îl aveam restant era alegerea locului unde o sa nasc, iar după îndelungi informări și documentari am ales să semnez un contract cu o clinică privată care e aproape de mine - Novogyn, în detrimentul unui spital de stat. Multă lume m-a judecat pentru alegerea mea, spunându-mi că nu merită să dau aproape 2.000 euro pe un procedeu de care pot beneficia gratuit la un spital de stat, însă am citit și am auzit atâtea experiențe negative și traumatizante de la fete care au născut la aceste spitale, încât am tras concluzia că e o chestiune de noroc dacă totul va merge bine sau nu. Însă nu vreau să las cel mai important moment al vieții mele în mâinile sorții, am considerat că dacă nici în aceste momente de cotitură în viața unei femei nu investești, atunci nu știu în ce ar merita. Vreau să fiu sigură că după această experiență rămân cu cele mai frumoase amintiri, că toată viața o să-mi amintesc cu drag de prima naștere, iar dacă pentru asta trebuie să fac un efort financiar, o să știu că sunt niște bani bine investiți. Vă pup și urați-mi succes!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • In ultima luna

    Înainte de nașterea bebelușului, camera sa a fost unul dintre proiectele noastre cheie. Am dorit să creăm un spațiu sigur, confortabil și plin de dragoste pentru micuțul nostru. Cu fiecare detal...
  • Febra schimbarilor, pregatirea cuibului

    Nu știu dacă la toate mămicile este la fel dar la mine o dată cu starea mai bună îmi vin tot felul de idei de schimbari prin casă. Toate schimbările în beneficiul noului membru care va l...
  • Camera bebelinei

    Buna ziua mamici cu burtici!❤️incep aceasta postare cu emotii mari, am terminat ultimile pregătiri pentru bebelina. Am decis alaturi de sotul meu , ca bebelina sa doarma in pătuțul ei in camera cu noi...
  • Camera lu bebe

    Bună seara 😘! Azi ne-am apucat de proiect , am început sa facem camera lu bebe 👶 , noi fiind o familie cu 2 copilași mai mari , trebuie câteva modificări la casa fiind bebe pe drum , sigur nu mai av...
  • Frica mea n o sa fie mai mare decât faptul ca eu aduc un copil pe lume!

    Am trecut prin diferite stări emoții, zile mai relaxate (deja rememorez in fata ochilor acele zile) zile agitate in care căutam informații, zile dureroase , nopți in care ma trezeam ca daca a pățit be...
  • sarcina

    Incet am inceput sa pregatim camera in care va dormi bebelusa. Am inceput sa cautam patut, sa il personalizam cu lenjerie cu numele ei. am cumparat o comoda pentru hainitele ei, am inceput sa le aranj...
  • Pregatirile

    Bebe o sa doarma cu noi in camera, dar ce a fost de pregatit este gata. Patutul, satea de infasat, un dulap intreg doar pentru produsele si hainele lui! Mai trebuie sa mi ajunga niste cearceafuri de p...
  • Pregătiți de venirea ta

    Ca la fiecare copil până acum, am ales ca bebe să doarmă cu noi in dormitor. Am ales acest lucru pentru un somn mai liniștit, atât pentru noi cat si pentru bebeluș. Stiu ca bebe trebuie urmărit peste...
  • Amenajarea camerei

    Astăzi am fost cu tati la cumpărături, sa luam ce ne trebuie pentru decorarea camerei tale am luat vopsea bleu un covoraș frumos și lenjeria pentru pătuțul tău, care e minunata! Îmi venea sa cumpar to...
  • Camera bebelusului

    Buna dragi mamici!! Sunt foarte fericita pentru ca am inceput sa pregatim camera bebelușei noastre!! Am inceput prin a achizitiona patutul, leaganul si masuța pentru schimbarea bebelusului, toate aleg...