-
Buuun, azi va povestesc cel mai urat moment pe care l-am intampinat pana acum, la jumatatea drumului. Ziceam in postarile anterioare ca bebe e f bine, iar dr meu m-a trimis la un dr specializat pe morfologie. Zis si facut, merg la morfo, bebe este dezvoltat normal, mi-a confirmat inca o data sexul-fetita, totul e bine. Peste 1 saptamana merg cu rezultatul la dr meu care imi face si el controlul lunar. Aici vine partea urata, grea.. Dupa 3 minute de tacere, imi spune ca vede ceva la inimioara, mai exact o pielita, si ca daca e ceea ce crede el bebe nu ar avea sanse sa ajunga pe lume, ar muri in burtica. Diagnosticul a fost pericardita fetala. Mi-a cazut cerul in cap.. Mi-a dat bilet sa merg la Cluj la un dr renumit, sa vada si el despre ce e vorba. Intr-adevar mi-a spus si ca e posibil sa fie vorba de o eroare de ecograf (artefact in termeni medicali). Insa singurul lucru care il aveam in minte era cum o sa ii spun fetitei mele ca e posibil ca sora ei sa nu se nasca.. Am fost la pamant, am iesit plangand in hohote,2 ore nu am putut scoate un sunet. Dupa ce m-am linistit putin am sunat sa ma programez la Cluj, si cred eu ca doar o minune a facut ca asteptarea sa nu fie asa lunga, inainte sa sun eu cineva si-a anulat programarea, altfel ar fi trebuit sa astept vreo 3 saptamani. Miercuri a fost asta, si sambata am avut programarea. Si cum nu am putut sa accept ideea, am mai mers la inca 3 medici la mine in oras pt a doua parere. Toti mi-au spus ca din pctul lor de vedere nu cred sa fie vb de asa ceva. Au trecut zilele de parca au fost ani, si am ajuns si la Cluj. Cand am dat cu ochii de dr instantaneu am inceput sa plang, i-am spus printre hohote de plans care e Problema si dansul primul lucru care mi l a spus a fost ca "in cariera mea de 25 ani nu am avut nicio pacienta cu pericardita fetala". M-a pus la eco, a facut masuratorile, totul ok, bataile inimii perfect, bebe dezvoltat bine, apoi a analizat vreo 30 minute inimioara, iar concluzia lui a fost ca e vorba de o eroare de ecograf, ca bebe e perfect pana la acest punct si ca e sigur ca nu sunt probleme. Nu imi venea sa cred, tot drumul pana acasa am plans, dar de fericire. Desi acum am ajuns la jumatatea drumului, totusi imi e frica, si nu o sa scap de ea pana nu nasc, pana nu imi tin minunea in brate si ma conving cu ochii mei ca e bine. Abia astept...
Comentarii