-
In situatia mea operatia de cezariana a durat o ora. Imediat dupa terminarea acesteia am fost dusa la terapie intensiva, unde am ramas toata noaptea. Acolo am trait momente de panica, de frica, de teama si ingrijorare pentru copilul meu, caci nu stiam in acele momente ce se intampla cu ea (bebelina fiind pe sectia de neonatologie). Cat despre mine, eram paralizata de la brau in jos, efect al anesteziei. Tremuram din toate incheieturile, probabil din cauza durerilor. Mi-au fost administrate o multime de tratamente, printre care si morfina. Personalul a fost de nota 10. Insa nu am avut liniste pana a doua zi.
Dis-de dimineata am fost mutata intr-un salon, iar din acel moment a trebuit sa ma descurc singura: sa ma ridic, sa merg, sa stau in fund, sa ma misc efectiv. La inceput Mi s-a parut imposibil. Aveam niste dureri foarte mari de cap din cauza anesteziei, care au fost urmate de varsaturi, iar in ceea ce priveste miscarea, simteam ca ma prabusesc cu fiecare pas pe care incercam sa il fac. Salvarea mea a fost o colega de salon, cu care impartisem noaptea si la terapie intensiva. Nu am cuvinte pentru a-i multumi cat de mult m-a ajutat. M-a motivat sa fiu puternica pt fetita mea si sa depasesc orice durere. Si asa avea sa fie. Cu fiecare pas pe care il faceam, cu atat incepeam sa ma intaresc, sa ajut corpul sa se refaca. Fetita imi dadea si mai multa putere pentru a trece mai departe peste aceasta operatie si astfel dupa 5 zile, am fost externata cu ea, si reuseam la acel moment sa merg aproape ca un om normal. Intr-o saptamana nici nu se cunoastea ca am nascut la cat de bine ma miscam. Ce sa mai zic, ca intr-o luna straluceam la cununia mea civila.
Este greu, dar nu imposibil. Cel mai mult conteaza sa ne intarim psihicul si sa ne gandim la puii nostri. Doar asa vom depasi orice impediment.
Comentarii