-
Timpul se scurgea foarte greu aici. Am ajuns chiar și la depresie din cauza situației. Laptele se împuțina pe zi ce trece. Nu puteam sa mănânc mai nimic ,ce puteam face era sa plâng si sa ma consolez singura ca totul se va sfârși cu bine și ma imaginam acasa in patul meu. Pe lângă astea am mai si trecut printr-o situatie neplăcută. Eram 10 fete in salon și într-o zi ne-am arată hainele pe care le aveam pregătite pentru bebe. După această zi am cautat in geantă să aleg cateva haine pentru bebe cand va trebui sa plecam. Și surpriză.... aveam haine lipsa din pacate. Si eram singura căreia îi lipsea. M-am simțit atât de rău si am zis fetelor ce s-a întâmplat dar niciuna nu a reacționat. Efectiv nimeni nu zicea nimic si doar se bucurau ca nu au pățit si ele la fel. Am chemat asistenta care a controlat bagajele tuturor însă fara succes. Cu siguranță nu se mai aflau în salon. Am fost dezamăgită de oamenii care există în ziua de azi. In final am trecut peste si doar am asteptat să plec acasă. Însă bebe nu lua în greutate. Erau zile în care doar stagna si atat,în alte zile lua câte 20g. A fost si sotul meu o singură dată la mine pentru ca nu avea voie sa intre. M-am rugat de asistenta sa-l lase 2 minute sa vada copilul ca nu-l văzuse deloc. In final a acceptat . A intrat si l-a văzut însă nu a vrut sa-l ia in brațe pentru ca îi era prea frica. După o săptămână jumătate mi-am văzut sotul. Îmi era extrem de dor de el parca trecuse o vesnicie. Stăteam pe banca si povesteam de parca eram adolescenți la prima întâlnire. Nu ne mai săturam de vorbit. Apoi a plecat dupa amiaza si din nou am rămas singură. Desigur nu spuneam nimănui cât de mult plângeam si ca aveam stări depresive...singurul lucru care ma consola ,era cafeaua de la ora 13 cu acea fata cu care mă împrietenisem...
Comentarii