Eram pe la jumatatea sarcinii cand, intr-o zi, am observat pe hartia igienica urme de sange rozaliu. Initial nu m-am speriat si am sperat ca va trece de la sine. La urmatoarea urinare, am vazut din nou pe hartie urme de sange. Mi-am sunat medicul ginecolog, iar acesta mi-a spus ca ma asteapta a doua zi la prima ora la control. Deja eram speriata, toata noaptea trecandu-mi prin cap cele mai negre ganduri. Asteptam cu nerabdare sa se faca dimineata.
A doua zi de dimineata, am lasat-o pe Alexandra la gradinita si am mers la medic. Dupa un control de rutina, medicul mi-a prescris tratament cu Arefam tablete. 20 de zile. Cauza exacta a sangerarii nu am aflat-o, insa mi-a spus ca nici o sangerare nu este normala in sarcina, si ca exista riscul de a pierde copilul. M-am speriat si mai tare auzind aceste vorbe.
In aceeasi seara am inceput tratamentul cu Arefam. Pe gura. Si woow, ce senzatie dupa! Parca eram drogata. Efectiv nu ma mai puteam tine pe picioare, eram ametita si aveam stare de somnolenta profunda. Ei, mi-am spus, maine seara iau tableta si ma pun imediat in pat. Zis si facut. Incepand cu seara urmatoare, am luat Arefam-ul fix inainte de a merge la culcare. Astfel am scapat ce aceste efecte adverse nedorite.
A 3-a zi de la administrare, am tras din nou o spaima. Pierdusem un cheag de sange. L-am sunat pe medic, iar acesta m-a linistit spunandu-mi ca acel cheag a fost eliminat in urma tratamentului cu Arefam, si ca era ceva normal.
Aceea a fost ultima oara cand am avut sangerare in sarcina, ii multumesc lui Dumnezeu! Dar, stiti si voi cum e: noi, mamele, ne facem mii si mii de ganduri cand vine vorba despre copilasii nostrii.
Comentarii