Bloguri

Jurnal de sarcina

Noul stil de viata

  • Noul meu stil de viat din săptămâna 27 pana n prezent se bazează pe mâncat sanatos, renunțarea la pâine alba, la dulciuri și alte mâncăruri nocive. Sincera sa fiu acest regim ma detoxifica, m a ajutat sa nu mai pun pe mine kg asta în aproape 2 luni de zile. A fost și este un pic greut, ca nu mai pot manca dulce, dulcele de care eram înnebunită, pâinea alba, dar pentru a fii bine atat eu cât și bebe, ne conformam situației. Acest diabet gestational se face n sarcina și nu ramai cu el nici tu, nici copilul, o sa trebuiască sa repet analiza cu toleranta la glucoza la 10 săptămâni după sarcina, dar consider ca este la latitudinea fiecăruia dacă dorește sa repete sau nu. Odată cu săptămâna 27 întru în concediu de odihna și ulterior în prenatal, adică relaxare, ultima zi de munca fiind destul de frumoasa, ducând prăjituri și primind la rândul meu o grămadă hăinuțe de la colegii. Ma bucur ca mi s a îndeplinit dorința de a avea un bebe dar mi a fost greu sa ma despart și de colegele mele, pe care le am lăsat singure. Dar c"est la vie.❤ De reținut ar fi ca orice încercări ai avea trebuie sa le faci fata.

Comentarii

1 comentariu
  • Mihaela0000
    Mihaela0000 Chiar daca nu ramai cu diabet, vei fi mereu predispusa sa il faci. Eu dupa a 2a sarcina am ramas cu intoleranta la glucoza, si nu mai consum deloc zahar, carbohidrati mai putini. Partea buna e ca nu te ingrasi pe termen lung. Si ca mananci corect. Daca du...  mai mult
    5 iulie 2022

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Buna mamici, Ma bucur nespus de mult ca am impartasit cu voi experienta mea de a fi insarcinata, multumesc comunitatii #desprecopii pentru produsele oferite. Am primit gentuta imediat la nicio sapt...
  • Minunea mea

    Ziua cea mare Si da, a venit si ziua mult asteptata cand vom face cunostinta. Pregatita pentru cezariana, eram tare nerabdatoare sa i aud gurita. Dupa numeroase analize , ajung pe masa de operat...
  • Ultima seara la mamii in burtica

    Si da, a sosit si ultima seara la mamii in burtica, xu nerabdare asteptam sa treaca ca sa facem cunostinta cu iubirea noastra. Plina de emotie ma gandesc cum va fi operatia, ce presupune, dupa cat ti...
  • Săptămâna 39

    Am început sa scriu în acest jurnal de sarcina cu mari emoții, acestea trăiri le voi pune și pe hârtie și I le vii arata fetitei mele când va fi mare și va conștientiza tot ce am simțit pentru ea,iubi...
  • Săptămâna 37

    Saptamana 37 Totul pare destul de greut, arsurile nu ne dau pace, voma din fiecare seara nu se rareste, fiind acum în fiecare seara, ne simțim din ce în ce mai grea,dar mai avem 2 săptămâni, yupii...

Din aceeasi categorie...

  • Sunt din nou însărcinată

    Cu multă emoție anunț și aici ca sunt din nou însărcinată și vreau să îmi spun povestea în câteva blog-uri și celorlalte mămici, Am 28 de ani, în curând 29, sunt însărcinată în 27 de săptămâni și lâ...
  • Săptămâna 27 si 5 zile

    Buna ziua! Am ajuns sa fiu preluata de o alta dna dr, l-am vazut pe bebe din nou, l-a masurat, are 2800 de gr, e inca in mișcare, pregătit de naștere, de acum așteptăm momentul venirii lui . Peste o s...
  • A doua sarcină - al doilea trimestru (aproape pe final)

    Bună dragi mămici! Ma aflu acum la cea de-a doua sarcină, în trimestrul 2, deja aproape de final, spre începutul celui de-al treilea trimestru. Am decis să mai facem un copil, pentru că pr...
  • Sportul in sarcina

    Buna tuturor, Astazi aleg sa vorbesc despre cum mi-a imbunatatit mie sportul perioada sarcinii. La acest moment sunt in ajunul saptamanii 28 si al trimestrului 3. Odata cu finalizarea trim 1, ...
  • Zile de bebelușeală. Săptămâna 27 de sarcina

    Azi, 27 de săptămâni+1.Mai este foarte puțin până o sa ne cunoaștem. Simptome pentru săptămâna 27:dureri de spate, transpirație excesiva datorita căldurii, mâini si picioare umflate. Ps:Micuța este fo...
  • Analize

    Am făcut săptămâna trecută niște analize conform indicațiilor primite din partea medicului. Până aici nimic ieșit din comun, mi-a cerut să repet testul pentru toxoplasmoza si rubeola pentru ca nu am i...
  • O zi liniștită, una agitată

    Am observat ca unele zile sunt mai linistite, linistite pentru mine din punct de vedere emotional, adica bebelina e activa mereu, si eu sunt plina de energie si se activeaza acest "efect de cuib". Al...
  • Timpul trece, emoțiile cresc

    Timpul trece si deja in saptamana 27 mi se pare ca mai este atat de putin si totusi atat de mult.. Am inceput sa fac niste cursuri de puericultura online alaturi de sotul meu si pot sa spun ca sunt fo...
  • Saptaman 27 si "efectul de cuib"

    Am intrat in saptaman 27 si cred ca ce simt din ce in ce mai intens este celebrul "efect de cuib" sau cum i se mai zice "nesting". Imi vine sa fac curat peste tot, inclusiv sa curat inelele de la drap...
  • Simptome în trimestrul 2

    Daca in primul trimestru oboseala constanta alaturi de starile de greata erau principalele simptome ale sarcinii care nu imi dadeau deloc pace, incepand din trimestrul 2 lucrurile s-au schimbat. Dintr...