E o zi frumoasa in care as vrea sa aranjez hainutele in dulapior pentru bebe.
Asa ca am muzica frumoasa si am facut loc. Dar in timp ce ma apucasem m-a apucat un fel de nostolgie, emotie, frica si lacrimi au inceput sa curga din ochii mei. Nu imi vine sa cred ce mult m-am putut schimba in ultimii 3 ani de cand a venit fetita noastra pe lume. Doamne cat te poata schimba un copil....
Sotul imi spunea zilele trecute ca isi aminteste primele luni de mama. Se uita fascinat la mine, cu cate grija ma purtam si cum se schimba vocea mea cand vorbeam cu bebelina, cum imi sclipeau ochii.
Si totusi ma intreb cum va fi cu 2 copilasi? Ma voi descurca. Voi fi in stare sa le ofer tot timpul, toata dragostea, sa le pot transmite serenitate, putere? Sa ii invat sa se bucure de fiecare moment al copilariei si totodata sa isi asume responsabilitatile pentru faptele lor?
Pe de alta parte ma rog sa ne intelegem si sa fim toti 4 sanatosi sa ne bucuram de fiecare moment: chiar de prima contractie dureroasa care prevesteste travaliul, de primul scancet al bebelului, de reactia Mariei cand isi va vedea pentru prima data fratiorul... Doamne cat de frumoasa ai facut viata!!! MUltumesc!
Comentarii