-
În acest mesaj aș dori să vă povestesc despre simptomele cu care m-am întâlnit de la începutul sarcinii până în acest moment. Atunci când aveam 3s și 4z, am avut primul simptom, respectiv sângerarea de implantare care a ținut o zi și ceva și părea a fi perioada de final a menstruației. De asemenea, m-am confruntat cu foarte multe dureri de spate, de cap, stări de greață, arsuri în capul pieptului, episoade de vomă, pofte, oboseală, urinare frecventă, dureri de burtă sub formă de înțepături, miros accentuat, senzația de picioare grele, sâni măriți și extrem de dureroși și lipsa poftei de mâncare, în special pentru alimentele dulci. De exemplu, din cauza stării de greață aproape continue, în primele 3 luni de zile am mâncat mai mult legume și fructe acrișoare și din acest motiv am slăbit circa 4 kg.
La un moment dat,chiar am început să-mi fac griji că nu mă alimentez suficient și îmi țin bebele flămând.
Totodată, de foarte multe ori mi s-a făcut rău și am vomat ușor de la pasta de dinți, fapt pentru care am încercat apa de gură și pasta de dinți pentru copii, dar simțeam aceeași repulsie și senzație de rău.
Și nu în ultimul rând apetit sexual scăzut, dorință zero, nu suportam nici să mă sărute, doar câte un pupic scurt îi dădeam soțului. Timp de 2 luni de zile de la implantare, am avut un singur contact sexual fără ejaculare în vagin și asta pentru că chiar mi-a revenit acea dorință și plăcere de dinainte.
Din cauza istoricului, soțul era sceptic în a avea contact sexual și era îngrijorat ca nu cumva să îmi provoace durere sau chiar sângerare,dar totul a fost ok.
Voi cum ați reușit să treceți peste stările astea de greață care ne terorizează?
În afara trucului cu mestecatul gumei pentru că nu pot exagera din cauza acidității gastrice existente de dinainte de sarcină.
Comentarii