-
Zilele trec, pentru cei din jur pare ca trec foarte alert, pentru mine si soțul meu, care ne gandim sa fie bine, sa nu apară ceva complicații sau ceva neprevăzut, trec mai lent, fiecare zi numărată și adăugată in jurnalul de sarcina. Unele zile sunt mai dureroase, probabil uterul crește si de acolo si aceste simptome nu tocmai placute. Uneori apare si problema somnului, ma trezesc foarte devreme, seara doarm destul de greu. Astept cu nerăbdare fiecare vizita la medic, locul unde mi se confirmă ca cei doi puiuți sunt bine, cresc și sunt sănătoși, iar mediul in care se află este unul protector fără probleme. Mișcările bebelușilor se simt tot mai tare, sunt foarte activi, ma bucur ca nu sunt nevoită sa imi mai fac ganduri si griji si din cauza ca nu se mișcă, încet-încet incep sa le diferențiez separat mișcările, care pana acum erau destul de confuze. Următoarea vizită la medic este deabia peste 3 săptămâni, însă sper ca pana atunci va fi o perioada favorabila pentru noi, cei doi micuți să se dezvolte armonios ca și până acum si sa primim acelasi tip de vești: bune si foarte bune.
Dragii mei puiuți, imi doresc enorm sa vad cum arătați, si sa va spun cât de mult v-am dorit și v-am așteptat în viața noastră! 💚💚 La ultima ecografie exact această poziție o aveau, interesanta ai amuzanta de altfel. 😇
Comentarii