Bloguri

Jurnal de sarcina

Pregătiri

  • Week-end-ul care tocmai a trecut am început să ne pregătim mai serios pentru venirea fetiței noastre. Timpul se scurge atât de repede, parcă mai ieri îi arătam soțului meu testul de sarcină pozitiv, iar acum suntem deja în săptămâna 30 de sarcină. Cumpărături foarte multe încă nu facem, pentru că am primit de la sora mea pătuțul în care a dormit băiețelul ei, el acum având 2 anișori și 3 lunițe, dar și cărucior, hăinuțe, păturele... Urmează să vedem ce ne va mai da sora mea, apoi vom vedea ce vom mai lua în completare. Consider că sunt multe lucruri ce pot fi refolosite în perfectă siguranță, atât timp cât sunt în stare bună. Uitându-mă pe internet am salvat tot felul de liste cu lucruri necesare pentru bebeluș, urmând să ne inspirăm și noi din ele. Vom lua ceea ce considerăm la acest moment că este de strictă necesitate pentru bebe, apoi îi vom mai cumpăra în funcție de nevoile lui și de situațiile cu care ne vom întâmpina. Am achiziționat un dulap în care vom pune doar hăinuțele și lucrușoarele ei, iar ceea ce am în plan în zilele următoare este să încep să spăl hăinuțele fetiței, să le calc apoi să le așez frumos în dulap. Îmi doresc să fac cât de mult din ceea ce mi-am propus, pentru că deja activitatea de zi cu zi devine din ce în ce mai obositoare și simt că mă mișc din ce în ce mai greu. Este minunat că avem ocazia să comunicăm cu alte mămici sau viitoare mămici atât de ușor, să schimbăm păreri, idei, experiențe, învățăm lucruri noi și bineînțeles avem ocazia și să ne ajutăm între noi.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Kilograme în plus

    Suntem în săptămâna 31 de sarcină și am acumulat până acum 12 kilograme. Din părerile și experiențele altor mămici citite din diverse surse, consider că nu este un plus exagerat de mare, bineînțeles n...
  • Pregătiri

    Week-end-ul care tocmai a trecut am început să ne pregătim mai serios pentru venirea fetiței noastre. Timpul se scurge atât de repede, parcă mai ieri îi arătam soțului meu testul de sarcină pozitiv, i...
  • Săptămâna 29

    Săptămâna 29 de sarcină a debutat cu mișcări din ce în ce mai intense ale micuței. Chiar în seara aceasta țineam mâinile pe burtică și am simțit în palmă piciorușul fetiței. Imediat l-am alertat pe so...
  • Alegerea numelui

    Consider că alegerea numelui pentru bebeluș este una dintre cele mai importante alegeri, întrucât numele îl va purta toată viața. Încă din primele luni de sarcină ne-am gândit la multe variante, parcă...
  • Mișcări magice

    Am început să simt mișcările fetiței în jurul săptămânii 20 de sarcină, însă fiind la prima sarcină și simțind pentru prima dată ceva atât de magic, le confundam cu alte senzații. Mai târziu, în jurul...

Din aceeasi categorie...

  • Am ales căruțul 💙

    🍀🍀 bucurie mare😇asteptam cu nerăbdare sa vina căruțul 💙 ne prega usor usor ptr ca tu arunci cand vei fii acasa sa ai tot ce iti trebuie 😊 puiule 🍀 avem emotii mari ce i drept ca nu stiu cum o sa fie ...
  • Pregătiri usor usor💙

    Pregătirile incep usor usor,am inceput sa ți calc din hainute carutu și el va veni zilele astea ❤️am Ales un model de la krausman ❤️trei piese landou,scoica și partea sport 💙🍀💙abeea asteptam sa te ti...
  • Cumparaturi

    Astazi e o zi linistita, oricum incerc ca de acum sa nu mai mai suprasolicit prea tare cu treburi casnice sau drumuri prin oras, trebuie sa fie cat mai linistita si sa ma odihnesc cat mai mult pentru ...
  • Baby Boom

    Dragi mamici, Am fost joi si vineri la Baby Boom Romexpo, ador acest targ. Am stat de dimineata de la 10 pana dupa amiaza la 16, deci erau atatea de facut. Am participat la cursuri si seminare gratui...
  • Lista de cumpărături pentru bebe

    Ieri am fost și-am făcut niște cumpărături pentru bebe. Doamne, câte hăinuțe frumoase am găsit! Am luat o pernă pentru alăptare, deoarece la prima sarcină n-am avut pentru ca nu am putut alăpta. Dar a...
  • Bagajul de maternitate

    Buna seara dragi mamici! Mi-am facut si astazi timp sa scriu pe blog. Astazi mi au ajuns primele comenzi pentru geanta de maternitate. Prima comanda a fost de pampers nr1, am ales gama huggies la f...
  • Cumparaturi bebe

    Dragi mamici, Am revenit din vacanta cu ganduri mari, cumparaturi pentru bebica. Eu sunt genul de femeie care adora sa organizeze, sa faca liste si sa aiba totul pregatiti din timp, insa sotul meu e ...
  • Sarcina

    Am luat foarte multe lucruri, unele care nu mi-au fost deloc de ajutor . Eu personal nu am avut nevoie de crema cu lanolina . În schimb am avut nevoie de lapte praf ,deoarece nu aveam destul și nu se ...
  • Unde-s hainele de bebe ?!🫣

    Am ajuns și la morfologia de trimestrul 3! 😊 Foarte nerăbdătoare să îi vad din nou “fățuca” lui bebe 😁 Un doctor ginecolog ‘morfologist’ foarte bun la Iași ! Am făcut morfologia de trimestrul 2 la ...
  • Am fost sa achiziționăm căruțul perfect și pătuțul pentru bebe

    Săptămâna asta pentru noi a fost o adevărată provocare. Nu mai spun de cate emoții avem și mai ales că le trăim la maxim. Am tot umblat prin magazine să căutăm pătuțul și căruțul perfect pentru bebe. ...