Nașterea scumpei mele

Bună ziua. Am să îmi povestesc și eu nașterea prințesei mele. Într-o zi de joi la sfârșitul lunii decembrie, fiind cezariana planificată, am pornit de dimineață spre locul unde aveam să cunosc cea mai mare minune din viata mea, la maternitatea Odobescu din Timișoara. Am ajuns m-a așteptat și tatăl meu care mi-a oferit curaj și încredere și am intrat, au durat destul de mult actele și formalitățile. Am avut surpriza neplăcută că a trebuit să renunț la geanta mea, voluminoasa ce e drept, și mi-am pus chestiile esențiale pe ziua aceea într-un rucsac pe care soțul meu din fericire îl avea în mașină. După am fost dusa într-un salon să mă pregătesc, acolo am văzut o gravida care era în marile dureri ale travaliului, m-a cuprins sentimentul de milă, dar nici nu am apucat să mă gândesc că o infirmiera m-a dus la duș și am primit cămașa albastra. După am mers în sala de operație, m-am urcat pe masă, mi s-a făcut anestezia, nici nu am simțit-o și după m-am întins, am început imediat să amortesc. Totul bine și frumos îmi pun acel paravan în fata, dar stand eu asa m-am uitat în sus și cu groaza și stupoare mi-am dat seama ca sunt oglinzi pe tavan. Vârfurile picioarelor le simțeam și uitându-mă medicul meu, care m-a născut și pe mine(o frumoasa poveste), spune să începem, eu m-am speriat dar am văzut că deja m-a tăiat și nu am simțit nicio durere, că de simțit se simt toate mișcările care sunt efectuate. În scurt timp îmi spune medicul o scoatem pe micuța și nu m-am uitat de frică, și deodată o vad, o minune de fetiță, a fost cel mai frumos sentiment când l-am simțit, pt prima data și deși cand am ajuns pe pat ma gândeam cine m-a pus să fac asta, totul s-a schimbat dintr-o data a venit ea, și a schimbat frica, în bucurie și curaj. După ce au dus-o din sală a început răul, mi-a venit să vomit și am vomitat, foarte ciudat a fost pt că nu puteam împinge din abdomen, fiind amorțit. Într-un final au terminat și asa m-am bucurat, că nu mai aveam răbdare și după m-au luat și m-au dus în salon acolo iar am vomitat. Am avut frisoane de la anestezie. După ce s-a dezmorțit au început durerile și am cerut calmante. A venit medicul și s-a uitat la operație, și m-a apăsat, am spus ca ma urc pe pereți de durere. După 5 ore o infirmiera m-a ajutat să mă ridic și a fost dureros. Fiecare ridicare era un chin și fiecare întoarcere, dureri peste dureri, dar când îmi aduceau fetita parca acele dureri nici nu mai existau parcă . Iubirea de mama ne face cu adevărat eroine și noi femeile putem trece peste orice pt copii noștrii. Mândră să fiu mama de fetiță!