Incarcat in Saptamana 31 - #FIV #cezariana #trimestrul 3
778 vizualizariBuna ziua si bine te-am gasit!
Am prins curaj si vreau sa impartasesc cu tine putin din experienta mea de gravida.
Intrucat am ajuns cu bine in ultimul trimestru, am sa iti povestesc despre ultima noastra ecografie de morfologie - Morfologia de trimestrul III, care s-a realizat in saptamana 30 si 4 zile.
(De la inceput vreau sa iti destainui ca sarcina noastra este una conceputa in laborator si, de aceea, i-am acordat maximum de atentie inca din prima zi. Am trecut si prin cateva situatii de limita, din cauza unor prinderi partiale ale sacului vitelin in primele saptamani (din care cauza am ajuns si la urgente), soldate cu hemoragii si sperieturi mari, concluzia fiecareia fiind mereu "bebe este bine". Insa a trebuit sa iau concedii imediat ce au aparut primele semne.)
Si iata-ne ajunsi in luna a 8-a deja (fara o zi), recent informati ca bebe e mai mare decat data ecografiei (01.08) cu peste o saptamana, ceea ce ne bucura nespus, intrucat nasterea se va realiza prin cezariana si am tot auzit ca este bine daca bebe e putin mai mare. Am asteptat cu nerabdare maxima aceasta ultima ecografie speciala, avand in vedere ca la cele obisnuite nu prea mai e nimic spectaculos acum. Si, desi bebe este foarte activ si deja raspunde la voci si la atingeri, am simtit o mare nevoie de a vedea ca totul este in regula. Domnul doctor care ne-a vazut si a treia oara (in continuare fara tati, ca asa cer procedurile...) s-a bucurat ca "i-a revenit pacienta slaba", desi m-am considerat intotdeauna normo-ponderala. Oricum, mi-a explicat ca, la pacientele gravide care iau mult in greutate, bebelusul se vede un pic mai greu, datorita straturilor de grasime ce se depun pe interiorul burticii.
Asadar mi-am revazut puiul in toata splendoarea, i-am vazut mult mai bine acum degetelele, manutele si piciorusele, forma capului, care acum e plin de par, nasucul, ochisorii, burtica si toate organele interne, care functioneaza perfect normal. Ceea ce mi-a atras foarte mult atentia a fost coloana spinarii, extrem de frumos conturata, care proiecta niste raze superbe pe burtica puiutului - superbe imagini! (Imaginea postata este mult sub calitatea realitatii...)
(Fac o paranteza aici si precizez ca noi nu am vrut de la bun inceput sa aflam sexul bebelusului si ne distram mereu la ecografii, unde ni se spune "sexul este perfect normal, perfect dezvoltat", iar pe fise apare scris "parintii nu doresc sa cunoasca sexul copilului" - de ce am ales acest lucru? Pentru ca ne-am dorit un copil inca de acum 4 ani si sansele au facut ca abia a 4-a incercare sa fie cu noroc. Iar acest noroc numai de Sus putea veni si ne-am rugat sa primim un copilas sanatos, asa ca restul a venit de la sine si nu ne-am agitat deloc sa aflam mai mult. Tot ceea ce vrem sa auzim este "bebe este foarte bine, sanatos, in parametri etc." Iar in privinta celorlalte aspecte care pot deriva din aflarea sexului, noi ne-am organizat in asa fel incat sa avem parte si de portocaliu, galben, verde in camera si in viata in general, cel putin in primii ani de viata.)
Ma intreb daca as mai putea merge la o ecografie 3D-4D suplimentara, prin saptamanile 34-36... asa, de dragul acestor imagini deosebite si rare...
A fost un drum cu multe griji si calcule, insa am primit mereu energie pozitiva din partea celor din jur si am ramas stapana pe mine si increzatoare ca Dumnezeu are grija de noi pana la capat. Si speram sa fie asa pana la momentul nasterii si multi multi ani dupa!
(Revin cu detalii de la celelalte morfologii si din mica mea experienta de proaspata gravida.)
Comentarii