-
Cred că și pe voi , ca pe oricare altă mămică vă încântă mult mai mult să primiți cadouri pentru bebe ! Ei bine , eu așa am văzut oportunitatea pe care cei de la “Despre Copii” mi-au prezentat-o : pe lângă că rămân cu amintirile tuturor momentelor emoționante prin care trec pe perioada sarcinii , primesc cadou muuuulte lucruri esențiale pentru un nou-născut , plus unele care îmi vor fi mie de ajutor , pentru mine , ca mămică . Văzusem poveștile multor femei de-a lungul timpului , unele mai triste , altele cu final fericit , însă niciodată nu am avut curajul să-mi povestesc emoțiile . Până într-o zi când am spus că este momentul ; și m-am pus pe scris . Să nu credeți că a fost un calvar , dintotdeauna mi-a plăcut să scriu și cuvintele au curs mai mult singure , eu doar trebuia să fac fața cu degetele amalgamului de litere care îmi treceau prin minte . După ce 12 povestiri au fost așternute pe blog, așa cum trebuie , am lăsat mesaj Andei care foarte drăguță și promptă imediat mi-a răspuns și a expediat coletul .
Bucurie mare când l-am ridicat !! Curioasă, mi-am băgat nasul încă din mașină , nu am așteptat să ajung acasă ! Eu ca eu , dar soțul meu mă întrecea ! Câte “bunătăți” am descoperit în pachetul uriaș, doar să se nască bebele și le vom descoperi împreună modul de folosire și beneficiile .
Fetelor , vă îndemn cu dragă inimă să luați parte la această inițiativă a celor de la “Despre Copii” , căci aveți numai de câștigat.
Multumesc “Despre Copii” , multumesc și sponsorilor ! Ne vor fi de folos toate produsele .
Edit * Mi-am dat seama după ceva timp că nu am prins în poză și minunatul ghiozdănel cu sigla forumului :( Sigur îl știți și l-ați mai văzut și în alte postări ! Este super util , pe lângâ compartimentul mare are și unele micuțe pentru biberoane , telefoane și orice altceva ar încapea ; cu mâna pe inimă spun că va fi folosit și umplut până la saturație , așa cum orice mamă își folosește geanta / rucsacul și orice are la îndemână !
Comentarii