Incarcat in Saptamana 25 - #sarcina #saptamana 25
723 vizualizariAzi a fost o zi foarte incarcata pentru un inceput de saptamana. Dar eu nu prea ma mai ghidez dupa ziua de luni. La mine a devenit zi de referinta ziua de vineri, cand se implineste o noua saptamana de sarcina.
Dimineata am vorbit cu iubitul meu sot care e plecat departe. Eram inca in pat cand am vorbit cu el si coacaza auzindu-i vocea (cred) a inceput sa "danseze". Au fost miscarile de dimineata.
Pe parcursul zilei nu am reusit sa mai fiu la fel de atenta la miscari.
Azi am fost chiar un pic cam neglijenta cu mine. Am mancat abia la 11.30 micul-dejun care a tinut loc si de pranz, caci nu am mai apucat sa mananc pana la 9 seara.
Azi am avut program la gimnastica pentru gravide. Imi plac tare mult exercitiile cu mingea pe care le facem acolo. Cred ca o sa ma ajute mult mingea cand o sa fiu in travaliu. Pana atunci trebuie intinse insa bine toate cele (ligamente, muschi ...) ca sa ma pregatesc pentru marea "iesire".
Acum seara fiindca am avut ocazia sa stau locului am putut sa simt iar dansul din burtica. Mandra este foarte activa, desi eu deja sunt cam obosita. Dar am observat ca noaptea are chef mare de zbenguiala. Trebuie sa recunosc ca si eu si tati suntem pasari de noapte asa ca am reusit sa stricam educatia copilului inainte sa il aducem pe lume :)
Saptamana trecuta imi facusem un program bunicel care sa includa si documentare pe teme de sarcina, nastere si educatie. Dar cand a venit weekendul am cam stricat programul si acum imi pare rau. Maine trebuie sa incerc sa il reiau, dar s-au adunat deja alte lucruri de facut. Maine dupa-amiaza ma vad totusi cu alte gravidute si mamici asa ca pot sa consider ca fac documentare acolo.
Azi am fost si la medicul de familie. Tensiunea si pulsul sunt bune. Nu am mai reusit sa ma cantaresc de mult pentru ca s-a stricat cantarul. Dar nu simt ca m-am mai ingrasat (si cand spun asta nu ma refer la burtica). Mi s-a recomandat sa nu mai pun niciun kg pana la nastere iar bebele sa creasca din rezervele de la mine si din alimentatia obisnuita de zi cu zi. Asa ca sper eu ca am reusit ceva bun. Am citit de la multe gravidute si mamici ca important este sa fie bebele sanatos ca se dau jos kg extra. Dar doctorul meu mi-a spus ca e mai dificil si pentru copil daca ma ingras prea mult si, in cazul in care va fi nevoie de cezariana, este mult mai dificila operatia cand se acumuleaza prea multa grasime pe abdomen. Zic eu ca nu am ajuns insa la probleme de genul acesta.
Acum la culcare cu burtica si cu mamica!
Comentarii