-
Îmi doream foarte mult să nasc natural, în apă, alături de soțul meu, dar medicul care mi-a urmărit sarcina, mi-a spus ca bebe este mare deja si eu sunt îngustă in bazin, ca o sa chinui si copilul, etc. Stăteam pe gânduri dacă sa dau niste bani, destul de multi, sa nasc la o clinica privată din Constanța sau sa merg pe mana dr meu si sa nasc prin cezariană la stat. Îmi era teama de operația de cezariană, ma gândeam cum o sa fiu cusută, nu cumva să fiu "măcelărită", in cazul in care nu o sa fie de garda dr meu, sa nu mi se rupă apa mai devreme față de cand o sa fiu eu programată la cezariană, aveam o mulțime de gânduri și temeri. Așteptam cu nerăbdare să știu data când voi naște. Burtica deja era foarte mare si punea presiune pe vezica, starea de somnolență era prezentă, iar în ultimele zile, începuse mâinile și picioarele să mi se umfle. A trebuit sa imi scot verigheta de pe deget, sa port slapi, iar când era mai rece, adidași. Până în ultima lună, nu am avut absolut nicio problemă, adică eu încă făceam pedichiura altor femei, mă duceam la muncă, eram în stare să nasc pe drumuri, în loc să stau liniștită. Eu am fost activă pe toată perioada sarcinii, iar asta consider ca m-a ajutat.
Comentarii