-
Timpul trece atat de repede si simt ca nu am avut sansa sa ma bucur la maxim de toate momentele speciale alaturi de bebe mic din burtica. Simt ca am petrecut atat de putin timp vorbind cu bebe, citindu-i sau ascultand muzica, etc.
In saptamana 28 a inceput perioada cea mai importanta: planul de nastere si sesiunile de cumparaturi pentru bebe. Avand in vedere contextul pandemic am ales sa nasc la privat. Nu pentru ca sunt mofturoasa ci pentru ca ideea de a naste acolo ma facea sa ma simt mai in siguranta, nu stiu de ce. Bineinteles ca am luat in calcul si faptul ca voi naste cu doctorita care mi-a monitorizat sarcina de la inceput si care colaboreaza cu spitatele private din oras.
Si asa a inceput aventura. Am citit sute de comentarii, recomandari, oferte de la toate spitalele private din oras si am luat o decizie. Am discutat cu tati, ne-am facut cateva calcule si am plecat spre spital sa semnam contractul de nastere si sa achitam avansul.
Totodata zi de zi am inceput sa imi dau seama ca imi este din ce in ce mai greu sa ma misc, sa merg la cumparaturi si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva, sa incep sa pregatesc trusoul. Am facut o lista care se intindea pe o fila A4 am stat pe net 1-2 zile, am taiat tot ce mi s-a parut impractic si inutil, am incercuit tot ceea ce trebuie sa cumpar mai tarziu, dupa nasterea Irinucai si am inceput vanatoarea de promotii si discounturi:)
In maxim o saptamana am cumparat tot ce era nevoie din punctul meu de vedere: carucior 3 in 1 asamblat de tati cu mare grija, un patut pliabil pentru ca poate fi mutat cu usurinta de colo colo, un suport de somn si un plan inclinat, produse de ingrijire macar pentru prima luna, biberoane, kituri de alaptare etc. Nasa a vrut sa se implice si am mers impreuna sa ii cumpere finutei cele mai frumoase hainute.
Sincer, ma bucur ca am hotarat sa le iau din timp, am avut timp sa le spal, dezinfectez, sa le calc sa le aranjez etc. Si m-a facut sa o simt pe Irinuca din ce in ce mai aproape.
Comentarii