Incarcat in Saptamana 19 - ##bebe #amniocenteza
325 vizualizariAmniocenteză...un cuvânt oarecum ciudat, de care am auzit prima dată la ginecolog. „Ce ar putea fi atât de rău?”, mi-am spus în sinea mea. Primul gând ce mi-a trecut prin minte, unul pueril de altfel, a fost acela că se va rezolva imediat cu o mică sondă introdusă prin tunel...Se extrage puțin lichid, nimic invaziv. Din contră! De când am citit pe internet că e o metodă invazivă nu am mai avut liniște.
Am avut mari emoții până când mi-a fost strigat numele pentru a intra în cabinet. M-a liniștit, totuși, faptul că se folosea și ecograful pe toată durata intervenției. Nu are rost să explic ceea ce înseamnă o amniocenteză, deoarece se găsesc online detalii infinite. Pot spune doar cum m-am simțit eu.
Prima dată, doamna dr. mi-a dat cu un spray pe toată burtica și m-a pus să-mi țin mâinile sub cap pentru „a nu-mi veni idei” (probabil de a-i smulge acul din mână :)) ). Am văzut acul și din acel moment ochii mei erau lipiți pe tavan și am respirat tot timpul (rugându-mă în gând, evident). Treptat, dna. dr. pătrundea prin toate straturile (piele, grăsime ...), ținând să precizeze prin ce strat e. Personal, am simțit acel ac cum mă pătrundea pe viu și se adâncea de nu mai ajungea o dată la destinație! A extras lichidul, m-a bandajat și am stat cumințică sub supraveghere cam o oră, până mi-a fost scris concediul medical.
Doamna dr. mi-a recomandat să am repaus măcar de o săptămână, stând liniștită acasă. Am urmat întocmai indicațiile. Seara, am dat bandajul jos, se vedea un mic punct care în câteva zile a dispărut.
Am uitat să menționez, în ziua cu pricina am primit și o ecografie pe care se vedea clar că bebe era poziționat undeva în marginea stângă, iar acul pătruns undeva în dreapta uterului.
După discuții cu alte actuale graviduțe și proaspete mămici, am primit același feedback - ele nu ar fi acceptat o astfel de intervenție. Eu una consider că am procedat corect la acel moment. Doamna dr. a și argumentat faptul că rezultatul amniocentezei va fi răspunsul incontestabil de care aveam nevoie.
Răspunsul a venit după 3 zile de așteptare! NEGATIV! Așadar, dublu testul a dat un rezultat fals, ceea ce este de așteptat în multe cazuri, fiind vorba de pură statistică.
Așadar, simt că am dat dovadă de mult curaj și am făcut alegerea corectă, pentru că de atunci m-am liniștit și am început să-mi pun încrederea tot mai mult în medic și în Dumnezeu. Chiar am simțit în blândețea cu care am fost tratată că există o legătură strânsă între cele două părți - medic și divinitate.
Comentarii