A doua minune

Bunaa!! Vreau sa împărtășesc cu voi minunata mea experienta a celor doua sarcini la diferența de doar 2 luni după prima naștere prin cezariana. Ma numesc Alexandra si la 22 de ani am rămas însărcinată cu primul meu copilaș, Kevin. A fost o sarcina ușoară, fără probleme, fără vărsături, grețuri sau altele. Așteptam cu nerăbdare momentul in care minunea se va naște. La fiecare control lunar pe care îl faceam, doamna doctor îmi spunea ca se dezvolta din ce in ce mai repede, ajungând, astfel, sa fie mai dezvoltat cu 10 zile. Am fost informata de către doamna doctor ca datorită dezvoltării mai accelerate ale bebelușului, acesta va avea o greutate ce va depăși 3,800 g. Intr-o duminica, luam masa in familie impreuna cu sotul si părinții mei, când deodată m-au luat niște dureri îngrozitoare de spate. Simțeam cu mi se taie respirația. Am hotărât sa plec acasă împreuna cu sotul meu pentru a ma odihni. Simteam ca momentul mult așteptat urma sa apăra, dar totodata eram speriata si plină de gânduri. Durerile erau tot mai apăsătoare si insuportabile. Am hotarat sa pornim spre spital. Ajunsă la spital am făcut o ecografie si un control, după care mi s-a spus sa aștept contracțiile. Doamna doctor care îmi monitoriza sarcina, a venit la ceva timp sa ma controleze si mi-a spus ca bebe va fi măricel si ca mi recomanda cezariana deoarece este posibil sa depășească 4000g si sa nu apăra alte complicații. Eu mi-am dorit o naștere naturală pana in ultima clipa, dar ascultant indicațiile doctoriței, am înțeles ca nasterea prin cezariana este soluția. Eram speriata si îngândurată deoarece nu știam ce ma va aștepta. După câteva ore am intrat in sala de operație si am născut repede si fără probleme, un Bebeluș de 4000g si 53 cm. Doamna asistenta l-a pus lângă mine, am simțit ca eu am renăscut si ca cel mai minunat lucru din viața mea tocmai a apărut. A doua zi așteptam cu nerăbdare sa mi văd micul meu pui, dar durerile erau destul de apăsătoare.Am încercat sa ma ridic din pat, dar simteam o usturime groaznica in zona burtii. O doamna asistenta m-a sfătuit sa incerc sa cobor din pat și sa incerc sa merg cât mai mult. Zis și mai puțin făcut pentru ca era insuportabila durerea. Am auzit usa deschizându-se și când mi-am întors privirea mi-am văzut minunatul meu băiețel. L-am luat in brate și efectiv am simțit cum toată durerea a dispărut și sunt intr-un paradis. La acest spital copil rămâne lângă tine tot timpul, acest lucru m-a făcut sa chinui sa îmi revin cât mai repede. După aceasta naștere ușoară as putea spune a urmat o recuperare deloc ușoară, dar rapida pentru mine. Ușor, ușor am început sa ma plimb pe holurile spitalului cât timp bebe dormea. Privindu-l îmi adunam puterile sa îmi revin cât mai repede. Bineînțeles ca a venit vremea ca tati sa ne duca acasă. După cele 3 zile de plimbări pe holurile spitalului, mai simteam o oarecare usturime suportabila și deloc supărătoare. Bebe parca era nerăbdător sa își cunoască tatăl. Ajunși acasă, ne-am odihnit și am împărtășit experiența mea cu tati. Atunci am realizat cu adevarat ce înseamnă familia și iubirea. Desigur, am realizat și ca viața noastră se va schimba și ca de acum nu noi facem programul, ci bebe.