Bloguri

Jurnal de sarcina

Băiețel sau fetiță? – Marea întrebare primește răspuns

  • Deși nu ar trebui să conteze acest aspect, principalul lucru important legat de micul bebeluș fiind acela ca el să se nască sănătos, inevitabil mai devreme sau mai târziu pe parcursul sarcinii îți pui marea întrebare și nu mai ai liniște până ce nu afli răspunsul - ce va fi micul tău suflețel: băiețel sau fetiță?

    Bineînțeles că nu după nu mult timp după ce am aflat că sunt însărcinată, am început să visăm cu ochii deschiși la bebele nostru, exprimandu-ne mai timid la început și din ce în ce mai vehement ulterior, dorința ca bebe să fie fetiță.  Chiar dacă amandoi ajungeam din nou, în cele din urmă, la concluzia că nu contează totuși așa mult, important fiind să fie sănătos, în sufletele amândurora se cuibărise dorința și speranța ca mica noastră comoară să fie fetită.

    Medicul curant ne dăduse speranțe că putem să aflăm sexul bebelușului în urma ecografiei de la 12 săptămâni, în funcție de poziție însă, am aflat la 16 săptămâni de sarcină.

    Îmi amintesc cu emoție și acum momentul, soțul meu nu a avut cum să fie alături de mine, dar aștepta cu nerabdare să îi dau vesta cea mare. Nu a durat mult după ce medicul a început ecografia că răspunsul a și venit: este FETIȚĂ! Un sentiment de ușurare parcă mi-a invadat sufletul și o mare recunoștință față de Dumnezeu că ne-a ascultat ruga și ne-a îndeplinit dorința. La finalul ecografiei aflasem și că sarcina decurge normal, FETIȚA fiind sănătoasa, tot ce mai avea de făcut era să îi dau vestea și soțului meu.

    Lacrimi de bucurie m-au năpădit imediat cum telefonul a început să sune, iar el – tăticul, a știut imediat ce mi-a auzit vocea tremurândă că brațele noastre vor strânge la piept o fetiță.

    Totuși, am decis ca până la următoarea ecografie să nu ne entuziasmăm prea tare pentru că, așa cum avea să aflăm de la cunoștințe, era prea devreme pentru a ști cu siguranță, lucrurile putând să se mai schimbe.

    Astfel, după ce am primit confirmarea că este fetiță și la următoarele ecografii, începând cu luna 6 de sarcină, am început să cumpărăm bebelinei tot felul de lucrușoare, pregătindu-ne încetul cu încetul de marea întâlnire cu micul nostru suflețel...


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Cu cine va semana?

    Cred că majoritatea părinților își pun întrebarea aceasta pe parcursul celor 9 luni de așteptare, visând la momentul întâlnirii cu mica comoară: ”Cu cine va semăna ...
  • Saptamana 36 de sarcina

    Am cam intrat in "linie dreapta", apropiindu-ma incet, incet de nastere. Ieri, la 36 de saptamani de sarcina, am avut un nou control cu medicul care mi-a monitorizat sarcina in toata aceasta perioada...
  • Adaptarea de dupa nastere

    Pregatirile de acasa pentru primirea micii noastre comori se apropie de sfarsit si incep sa ma intreb daca eu sunt pregatita psihic si emotional pentru perioada in care voi sta la maternitate. Recuno...
  • Saptamana 34

    Aventura noastra cu mica bebelina din burtica continua, astazi implinind 34 de saptamani. Chiar daca somnul nu mai este la fel de odihnitor, asta atat pentru ca bebelinei nu ii plac pozitiile in care ...
  • Nasterea in mijlocul pandemiei

    Deși isteria generală legată de acest virus, COVID-19, a pus stăpânire pe țara noastră de aproximativ o lună, până astăzi am privit cu calm și întelegere măsurile luate în scop...

Din aceeasi categorie...

  • Cum si cand am aflat sexul bebelusului

    Daca multi cunosc deja sexul copilului inainte de primele miscari ale bebelusului in burtica, noi am aflat abia in saptamana 22 la ecografia de trimestrul II si atunci cu mare greu a reusit doamna doc...
  • Tati afla ca e fetita

    Am vorbit cu nasa bebelusului de vreo luna si am planificat sa ii facem o surpriza lui tati atunci cand voi afla ce sex are bebe.. Asa ca am cautat pe n internet fel si fel de idei si chiar am găsit m...
  • Vom avea.... Un băiețel

    Așteptăm cu nerăbdare controlul de la 16 săptămâni, momentul când o sa aflăm sexul bebelușului. Înainte de a hotori să devin mamă si de a se întâmpla asta, ma băteam cu pumnul în piept și spuneam tutu...
  • Jurnal de sarcină

    De când m am gândit la posibilitatea de a avea un copil m am gandit întotdeauna ca voi vrea să fie fetiță.. în schimb soțul meu de când am început să formăm un cuplu si am discutat prima oară despre ...
  • Sexul bebelușului

    Datorită tehnologiei de astăzi, acest moment mult așteptat a apărut foarte devreme și așa se face că în timpul controlului de la morfologie fetală (control extrem de important care are loc în săptămâ...
  • Morfologia trimestrului 2

    În saptamana 23 am mers la ecografia morfologică a trimestrului 2, prilej cu care am aflat sexul bebelusului. Intr-un final am aflat!!! E fetita, o fetita gingasa pe care abia astept sa o cunosc si ...
  • E baiat sau fata?

    Voi face o incursiune inapoi in timp si va voi povesti cum am aflat sexul bebelusului. In familia numeroasa a sotului mei (10 frati si surori) sunt foarte multe fete si foarte putini baieti. Asa inca...
  • Fetita sau baietel ?

    Fetita sau baietel? Cred că asta este următorul gând fericit al viitorilor părinți după ce află că bebe e bine și sănătos. Deși pentru noi sexul copilului nu a fost o chestiune foarte importantă, ...
  • It's a boy!

    Cat de mult am asteptat acest moment!Am aflat ca este baiat! Atunci cand am mers la medicul ginecolog pentru control, nu ma asteptam sa imi spuna atat de repede sexul copilului. Stiam ca se poate obse...
  • Am aflat sexul copilului

    A doua ecografie si avem verdictul. Va fi fetita !!!! Deja am început sa ma gândesc cum o sa fie, cu cine o sa semene , m-am gândit la faptul ca nu îmi doresc sa k îmbrac în ROZ!! Nu am suportat n...