-
As vrea sa abordez un subiect important pentru noi toate, o etapa prin care toate am trecut, ne-am dorit, am asteptat-o de parca nu mai venea odata, dar care parca nu a fost intocmai cum ne asteptam. Sau poate doar pentru unele din noi. Este cazul concediului maternal. Da, perioada aia frumoasa, roz, cand te consideri asa privilegiata ca poti sta acasa si sa fi platita. Este visul oricarui om din epoca moderna, sa nu fie nevoit sa munceasca ci doar sa ii vina banii. Fiindca, sa fim seriosi, oricat de mult ne-ar placea job-ul nostru, daca nu ar fi motivatia financiara, maine am renunta la el. Personal, am lucrat pana la aproape 32 de saptamani. 30, de fapt, fiindca inaintea prenatalului, au fost 2 saptamani de medical. Am optat fiindca era perioada in care ultimul an de facultate, cu tot ce presupune el, imi dadea batai de cap si am considerat ca i-as putea face fata mai bine in felul asta. Acum, cand marele moment e asa aproape, pot spune ca am ajuns la concluzia ca oricat de mult credeam ca imi urasc job-ul, de multe ori ii duc lipsa. Mi-e dor de socializare, atat cu colegii cat si cu cetatenii, de imprevizibilul si neasteptatul fiecarei zi, de provocarile ei. Nu imi e dor de trezitul de dimineata, e lucrul pe care l-am urat toata viata si caruia nu i-as duce vreodata lipsa, motiv pentru care am profitat cat am putut si cat s-a putut de odihna in perioada asta. Ceea ce vreau sa zic e ca a intervenit rutina, sentimentul ala de pleca undeva dar legat de starea oboseala permanenta. Ce recomand si a functionat la mine, in conditiile in care momentan sunt nevoita sa stau la tara, si cu socrii, este evitarea rutinei. O plimbare, singura daca simti nevoia, un drum la ai tai, daca ai norocul sa ii ai aproape, cititul, condusul, iesitul la o terasa sau un restaurant, toate astea parca diminueaza senzatia de monotonie.
Comentarii