-
Este mai, starea de urgenta este "ridicata", asa ca este momentul cand ma intorc la munca. In momentul intoarcerii, ma aflu in saptamana 8 de sarcina, din punctul meu de vedere ceva cam devreme pentru a anunta sarcina, mi-as fi dorit sa mai astept 3-4 saptamani inainte de a anunta (cu totii ne dorim sa fim siguri ca totul este bine inainte de da o astfel de veste oficial). Nu totul iese chiar cum ne dorim, avand in vedere contextul pandemiei, am simtit ca trebuie sa anunt sarcina pentru a putea fi protejata cat mai mult, fiind o perioada foarte dificila. Vestea a fost primita cu bine de toti colegii, unii uimiti totusi de varsta mea micuta, multi din cei tineri fiind axati, inainte de toate, pe cariera.
Lucrez in domeniul industriei, deci un domeniu cu foarte multi angajati. Cand au aflat superiorii de sarcina (ce sa vezi, nu eram singura viitoare mamica, colega mea astepta si ea un bebe, fiind cu o luna inaintea mea) au insistat sa ramanem acasa, deoarece ne aflam in categoria de risc in pandemie. Colega mea a ramas inainte in medical, bineinteles fiind mai avansata in sarcina. Eu trebuia sa mai astept. Nu voiam sa raman acasa asa devreme, as fi vrut sa mai merg la munca o perioada, ma simteam bine, nu aveam absolut nimic. Ei tot insista, si pe masura ce insistau s-a instalat dorinta de a ramane acasa(pana la urma, nu te intalnesti mereu cu o astfel de ocazie,mai ales ca munca mea consta foarte mult in "teren", deci pe masura ce sarcina avansa avea sa imi fie din ce in ce mai greu).
Asadar saptamanile au trecut iar in saptamana 16 am ramas acasa. Acum puteam sa ma bucur cu adevarat de aceste clipe minunate.
Comentarii