-
Nasterea primului copil nu a fost cum mi-am dorit, dezamagirea ca nu am putut naste natural combinata cu hormonii au dus spre o stare de tristete continua si plans necontrolat, asa numitul "baby blues".
Inca din saptamana 30 de sarcina, medicul m-a informat ca bebe nu este intors si va trebui sa nasc prin cezariana. La 39 de saptamani, intr-o zi de vineri am fost la ultimul control, iar totul era ok, col inchis, copilul pelvin, am fost programata joia urmatoare pt internare ca vineri sa ma opereze. Medicul mi-a spus sa nu fac nimic si sa stau numai in pat, i-a repetat si sotului de cel putin 3 ori ca trebuie sa stau in pat. Eu eram foarte suparata ca nu pot naste natural si ca nu vine copilul cand vrea el, ci vine programat. Duminica toata ziua am avut dureri suportabile, iar luni chiar nu ma durea nimic, dar pe la pranz am auzit un "poc" si mi s-a rupt apa, IN PAT! :))
Am fugit repede la spital, am sunat medicul si l-am anuntat si cand ma vazut a inceput sa ma "certe" ca de ce n-am stat in pat. Cand i-am spus ca in pat mi s-a rupt apa a spus "Ce copil incapatanat" :)) Nasterea prin cezariana a fost fara complicatii, dar recuperarea a fost foarte grea. M-am ridicat greu, am nascut luni dupa amiaza si abia miercuri am putut lua copilul langa mine.
Am realizat ca nu conteaza cum am nascut, nu suntem mai putin mame cele care nastem prin cezariana, cezariana nu e asa usoara cum cred unii ci este chiar cu foarte multe riscuri atat pentru mama cat si pentru copil, iar cel mai important e sa fie bine mama si copilul.
Comentarii